Apophis, necorectat- o mostră…

Am cunoscut un om care era obsedat de apocalips, un tip cerebral, cult si pasionat de matematica. Avea o statura impozanta, practica tot felul de sporturi si nu facea excese de nici un fel. Vocea sa sa era puternica, patrunzatoare, iar atunci cand incepea sa povesteasca despre subiectul sau preferat toata lumea il asculta vrajita.

L-am intalnit la un congres de fizica unde am participat mai mult din plictiseala deoarece traversam o perioada in care dispuneam de mult timp liber. Tema pe care am ales sa o audiez era legata de gravitatie. Dupa cateva expuneri pline de stiinta pura, seaca si austera in imaginatie, au urmat discutiile libere in care fiecare participant a incercat sa dea o interpretare proprie notiunilor discutate.

Fiind pasionat de sf, am luat cuvantul si m-am lansat in tot felul de speculatii despre cum am putea folosi aceasta forta teoretica si mai ales, opusul ei, antigravitatia, pentru a devia traiectoria unor asteroizi mari in cazul in care acestia ar intersecta orbita planetei noastre. Dupa ce mi-am incheiat expunerea am iesit la o tigara in fata salii unde am fost abordat de tipul despre care v-am vorbit la inceput.

– andrei ignatescu ma numesc, domnule. Am fost foarte atent la ceea ce ati spus si vreau sa va asigur ca multe dintre ideile dumneavoastra au rezonat cu modul meu de gandire. Sunt deosebit de incantat sa va cunosc.

– florin lazar. Placerea e de partea mea, mai ales ca avem preocupari comune.

– Daca aveti timp, poate ne intalnim mai tarziu la cina. As fi deosebit de incantat sa aud parerea dumneavoastra in legatura cu o chestie care pe mine ma obsedeaza de ceva vreme.

– ok. Dar nu cred ca e cazul de politeturi excesive. Eu sunt florin iar tu esti andrei. De acord?

– De acord.

Am schimbat numere de telefon si ne-am despartit cu promisiunea revederii. Toate astea se intamplau la iasi, orasul incarcat cu multa istorie, de la faptele de arme si credinta ale lui vasile lupu pana la lupta plina de onoare a lui zelea codreanu. Imi place acest oras, construit ca si roma pe sapte coline. Pentru mine reprezinta adevarata capitala a romaniei.

Traversam o perioada destul de depresiva, perioada in care nu aflam implinire in nici o activitate, nu gaseam placere in absolut nimic. Stateam la un hotel elegant din centrul orasului, citeam cioran si ma afundam tot mai mult in descompunere. Partea proasta, si care ma ingrijora cel mai mult, era ca ajunsesem sa urasc oamenii, sa-i detest, sa ii percep doar ca pe niste fiinte egoiste, limitate si ghidate in existenta lor doar de umplerea burtilor si plata facturulor. Saracia in care se zbatea tara, simulacrul de scoala, manelismul si tigania erau la baza acestui splin al meu. Chiar ajunsesem sa ma intreb ce rost mai are societatea si chiar imi doream ca sfarsitul lumii sa fie o realitate. In mintea mea, o calamitate de proportii planetare ar fi avut rolul de a mai tria din populatie.

Erau seri in care visam ca sunt un cercetator genial, ca aveam puterea de a crea un virus mortal iar antidotul sa-l pot produce doar in cantitati limitate. Cum as fi iesit eu pe strazi si as fi impartit viata si moarte. Fiinta umana este de o rautate extraordinara in adancul ei. Chiar cele mai frumoase si coplesitoare opere de arta au la baza suferinta celui care le-a creat, frustrarile sale, modul sau de a se razbuna pe toata lumea. Nu poti face arta fara suferinta. Un tip care are tot ce isi doreste, care e echilibrat fizic si mintal nu poate produce decat chestii patetice. Am incercat credinta ca terapie dar mi-am dat seama rapid ca nu e calea pe care sa pot persevera. Tot oamenii au contaminat si starea asta de spirit. Pe de alta parte, istoria omenirii ne invata ca fara credinta am fi orbecait si acum in ignoranta si intuneric ucigandu-ne unii pe altii si facand imposibila notiunea de societate.

In starea asta de depresie si ura fata de toti si toate m-a gasit invitatia lui andrei. Am luat cina cu el din curiozitate, sperand intr-un colt al mintii mele ca voi gasi un subiect pentru un viitor roman dupa discutia cu el.

Ne-am intalnit in piata unirii si de acolo am plecat spre o bodega pe care el o ştia in copou. Ne-am asezat la o masa, am comandat, si de la primele cuvinte am simtit ca imi place tipul. Era atat de deschis si patruns de ideile sale incat pe loc am hotarat ca voi fi sincer cu el.

2 păreri la “Apophis, necorectat- o mostră…

  1. Pingback: La mulţi ani Gazeta SF… « Blogul Vindecătorului

  2. Pingback: Gazeta SF la răscruce de vânturi… « Blogul Vindecătorului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *