Autorul fără de arginţi

Am încercat să continui cumva proiectul „Carte pentru medicamente” pentru că nu am vrut să accept faptul că latru în deşert pe blogul ăsta. V-am vorbit permanent despre nepăsare, despre abrutizare, despre prostie, despre analfabetism, despre sărăcie, despre prefăcătorie şi despre multe altele. Am făcut asta fără să am pretenţia că pot schimba ceva în mentalitatea colectivă. Am făcut-o ca o defulare. Abia în ultima vreme am încercat să fac lucruri ce, mi-e clar acum, mă depăşesc deocamdată.

Ştiţi foarte bine povestea sondajului. Am vrut să văd reacţia voastră. Pentru mine lucrurile sunt triste. Am propus să parolez anumite postări, urmând să fie accesibile pe baza unui abonament. Problema eventualelor fonduri strânse am abordat-o pe două direcţii.

Una caritabilă, la fel ca în proiectul „Carte pentru medicamente”. Ideea era simplă. Prin scris, prin cititorii abonaţi, să strâng o sumă care mă va ajuta să cumpăr anumite lucruri celor care nu-şi permit. Şi cine cunoaşte mai bine decât mine cazurile astea, ca medic de linia întâi? Discuţia a fost interesantă. Unii au întrebat cum vor şti ei că banii vor ajunge chiar la cei care au nevoie. Cuvântul meu nu le e de ajuns. Vor dovezi palpabile. Mulţi adepţi mai are Toma necredinciosul. Mă întreb dacă acelaşi lucru îi întreabă pe popi. Când pun bani în cutia milei, le cer Sfinţiilor Lor să le aducă dovezi despre cum au cheltuit sumele? Nu cred. Nu se gândesc oamenii ăştia că eu nu-mi risc renumele, cariera şi chiar libertatea pentru trei lei? Mai e un aspect. Dacă unul din cei care mi-au pus asemenea întrebări ar ajunge într-o situaţie grea, ar dori ca eu să-i pun poza pe net când îi dăruiesc o bucată de pâine? În fine. Alţii mi-au spus că acţiunile caritabile se fac de către oamenii cu bani. Lucru complet fals deoarece, din experienţa cu Rebeca, am învăţat că sunt oameni care oricât ar fi de strâmtoraţi, tot au disponibilitate de a ajuta. Alţii mi-au spus că vor fi mereu alături de proiectele mele atâta timp cât au un caz concret, cum a fost Rebeca. De acord. Numai că nu putem compara. La Rebeca a fost vorba despre o chestiune de viaţă şi moarte. În multe alte cazuri de care m-am ocupat s-a pus doar problema sărăciei şi a lipsei de medicamente, haine, rechizite, hrană. Ori, din motive evidente care ţin de umilinţa pe care o pot provoca mediatizând-i, nu pot veni cu ei în lumina reflectoarelor. Să trecem peste. Oricum aş fi dat-o, treaba asta cu scrisul în slujba comunităţii nu a fost destul de convingătoare. Repet. Pe sume modice.

A doua direcţie în care am încercat să atrag discuţia a fost şi cea care mi-a adus cele mai multe dezamăgiri. Am pus problema ca munca mea pe acest blog să fie plătită, modic, de cei care se bucură de ea. Am subliniat faptul că e o muncă la fel de grea ca oricare alta. E o muncă intelectuală. Şi e făcută furând din timpul meu de stat cu familia, de odihnă, de sport, de lectură. Am înţeles că mulţi preferă să vadă doar povestirile mele, emoţiile. Nu-i interesează ce se întâmplă în spatele lor. Că vreţi, că nu vreţi, că sunteţi de acord sau nu, ceea ce fac eu aici se cheamă literatură. Bună sau rea, asta nu pot eu să afirm ci doar voi, cei care îmi aruncaţi în aer traficul. Dacă nu cumva o fi şi ăsta fals sau forţat pe wordpress. Dezamăgirea majoră a venit din comentariul care m-a informat că pe blog nu sunt autor. Atunci ce naiba sunt aici? Vreun strungar? Vreun miner? Vreun pilot de curse? Vă rog să mă luminaţi când găsiţi răspunsul. Aşa cum ştiţi, finalitatea muncii mele pe blogul ăsta o reprezintă un like sau o înjurătură. Pentru mine sunt egale cu zero. Mai e un aspect. Când îmi place ceva cumpăr. Că e vorba de o carte, o melodie, un film, o aplicaţie pe telefon, etc. Şi fac asta din respect pentru munca celor care au produs chestiile respective. Am fost total dezamăgit văzând că atitudinea multora, nu numai a celor care au comentat ci şi a celor care m-au contactat în privat, faţă de eforturile mele este ceva de genul: nu trebuie să fii plătit, fă totul gratis. Mă întreb şi vă întreb. Ce faceţi voi gratis, sacrificând din timpul vostru liber? Aha! Pirataţi tot felul de chestii. De aici concluzia că nu există respect pentru muncă, în general. Când o să vă intre în cap că pentru ceva de calitate trebuie să plătiţi? Oriunde. Că vorbim de sănătate, că vorbim de haine, de maşini şi de orice altceva. Sunteţi genul de oameni care credeţi că totul vi se cuvine. Atunci nu protestaţi când sunteţi puşi să munciţi peste program. Când sunteţi chemaţi la muncă sâmbăta şi duminica. Gratis. Când faceţi ture duble că instituţia în care lucraţi nu are personal. Nu faceţi gât atunci când patronul vă face să munciţi 14 ore şi vă plăteşte 7. Că aşa cum respectaţi voi munca altora, tot aşa respectă şi alţii munca voastră. Nu există respect pentru munca intelectuală. Şi ne mirăm că nu mai avem scriitori. Ne mirăm că nu mai avem intelectuali de calibru greu. Ne mirăm de modul în care evoluăm. Nu vă supăraţi pe mine. Cu tot respectul, dar unul care vine seara acasă cu o bere în sacoşă şi o pâine sub braţ, după o zi de muncit la pădure sau în alte locuri, nu va şti niciodată ce valoare are o carte sau cuvântul scris în general. El ştie că trebuie să bea un rachiu, să-i dea vreo două-n bot nevestii dacă îi respinge asalturile sexuale pline de râgâieli alcoolice, ştie că trebuie să muncească la negru, ştie că are numai drepturi şi în general ştie că statul e obligat să-l ajute. Că doar el e necăjit. Nu? Fără scriitori, fără intelectuali, fără cuvinte scrise, aşa vom ajunge toţi. Nimic nu e gratis în lumea asta. Discuţia nu a fost despre bani. Că doar nu credeţi că fac eu sume imense din blogul ăsta. Şi chiar de aş face. Nu le fur. Le câştig cu creierul şi tastele. Discuţia a fost despre modul în care percepeţi eforturile mele. Care trebuie să fie gratis. Să mă mulţumesc cu un like sau o înjurătură. Şi mai ţipaţi toţi după capitalism şi mediu de afaceri, când voi nu aveţi în cap principiul elementar că scopul final al muncii este banul şi orice muncă trebuie platită de cei la care ajunge produsul ei.

Mai am a vă spune nişte chestii în încheiere. Nu ştiu dacă le-aţi gândit. Prin abonament eu îmi cream anumite obligaţii faţă de voi. Adică mă angajam să scriu de cel puţin două ori pe lună şi să vă ţin la curent cu lucrările şi romanul la care trudesc. Plus că voi aveaţi o relaţie mai strânsă cu mine. În sensul că îmi puteaţi impune anumite teme, îmi puteaţi face anumite sugestii şi comentarii de care eu aş fi fost obligat să ţin cont. Aici era partea interactivă. Când e gratis, eu nu am nicio obligaţie faţă de voi şi nici voi nu aveţi dreptul să-mi cereţi ceva. Pot modera sau pot răspunde oricărui comentariu în manierea pe care o cred eu potrivită.

În concluzie, aveţi totul gratis pe Blogul Vindecătorului. Mai puţin pe Vindecător. Eu nu voi mai scrie aici. Voi scrie pe vindecătorul.com doar pentru cei care cu adevărat vor să mă citească şi respectă munca mea. Voi anunţa şi aici când va începe perioada de abonare. La preţul modic de 120 lei pe an, adică 10 lei pe lună. Sau poate şi printr-un sistem pay per view. Vom vedea. Mă vând pe câţiva arginţi, dar e vorba de un principiu pe care, din păcate, nu mulţi îl pot înţelege. Plus că mai scap de toţi Costicii şi toate gospodinele, care se cred deştepţi şi comentează aiurea, ca şi când eu aş fi obligat să le suport flegmele. Nu am nevoie de notorietate făcută pe like-uri şi înjurături. Notorietatea de genul ăsta nu mă ajută la nimic. Am nevoie de respectul cititorilor. Chiar dacă vor fi doar doi – trei la început. Cei care mă cunosc ştiu ce voi face cu arginţii lor. Cei care nu mă cunosc, poate vor citi blogul ăsta şi îşi vor da seama.

Mulţumesc mult tuturor celor care au votat DA.

2 păreri la “Autorul fără de arginţi

  1. Elena M

    Uite , sti ce as aprecia ? Ca atunci cand ma duc pe „Cartile mele” si dau click pe Dispensarul SF (exemplu sau oricare alta carte ) sa ma duca la un link valid . Iar acel link sa-mi permita sa cumpar simlu , cu plata paypal , varianta electronica a cartii tale … Asta as cumpara fara sa ma intreb ce faci cu bani .
    ASta fac pe elefant

    Răspunde
    1. admin Autor articol

      Pe noul blog va fi optiunea asta. lucrez la ea acum. cartile mele vor putea fi descarcate in format pdf cu plata prin paypal.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *