Cad mort de sete alături de fântână…

Fântâna-mi stă alături şi totuşi mor de sete,
Ca focul ard, dar dinţii îmi dârdâie de frig,
În ţara mea mă aflu, dar tărâm străin îmi pare,
Stând lângă jar, eu tremur de friguri doborât,
Sunt gol de tot şi totuşi veşmântul mi-i de vornic,
Când râd, am ochii-n lacrimi, doresc zădărnicii,
Mă-mbărbătez cu visuri şi mor de deznădejde,
Mă-mbăt de veselie şi tremur de dezgust,
Voinic mă simt şi totuşi stau frânt fără de vlagă,
Prieten mi-e oricine, dar toţi mă ocolesc,
Nepăsător de toate îmi zbucium încă gândul,
Să mă îmbuib de bunuri când nu mai vreau nimic,
Şi mierea vorbei blânde, mai mult amar mi-aduce, –
Pe omul ce mă-nşeala mai drag mi-i să-l aud.
Prieten mi-e acela care mă-ndeamnă a crede
Ca lebada cea alba e neagră ca un corb,
Minciună ori dreptate de-acuma mi-i tot una,
Pe cel ce-mi face bine mi-l socotesc duşman,
Ţin minte tot şi totuşi nu-ncheg nimic în minte-mi,
Prieten mi-e oricine, dar toţi mă ocolesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *