Cancerul pulmonar.

Una dintre cele mai parşive boli este cancerul. Când vorbim însă de cel pulmonar, perfidia este împinsă la extrem. Nu ştiu dacă aţi văzut vreodată un bolnav cu o astfel de afecţiune. Te impresionează. Te marchează. Te şochează chiar. De fiecare dată îţi pui un milion de întrebări asupra rostului vieţii, după ce stai de vorbă cu un condamnat la moarte. Şi ce moarte! Imaginaţi-vă cum vă simţiţi când nu puteţi respira ca lumea. Cum vă ies ochii din orbite când vă înecaţi cu ceva. Imaginaţi-vă cum e să respiri doar superficial. Orice inspir mai profund produce dureri înfiorătoare. Asta pe lângă modul în care slăbeşti. Te usuci pe picioare. Ajungi în scurt timp la 40 de kile. Galben. Cu dureri atroce, datorită metastazelor osoase. Te ajută doar antalgice opioide. Şi câte fiole din astea am mai făcut de-a lungul anilor de practică. Şi câte poveşti am auzit. Şi câtă suferinţă am văzut. Şi gustul ăla amar, care te sleieşte de orice picătură de viaţă, dat de agonia unui om. Un om care până mai ieri venea pe la tine. Şi făceaţi glume. Şi mai vorbeaţi de vreme şi de vremuri. Şi azi îl vizitezi la domiciliu. Şi vorbeşti doar cu un sac de oase, care ştie că te vede pentru ultima dată.

Morţii mă-sii! În orice moment mai greu din viaţă vă agăţaţi de o speranţă, nu? Ea e cea care vă duce mai departe. Ea e cea care vă poate scoate din mocirla în care aţi căzut. Ce te faci atunci când nu o mai ai? Ce te faci atunci când moartea e la câteva luni, zile, ore, minute sau secunde distanţă? Ce spaime te macină? Ce te mai ţine în viaţă? Cum poţi trăi legat la ochi în faţa plutonului de execuţie? Şi mai aud poeţi din ăştia care idealizează moartea. Mai aud de demnitate în faţa morţii. Mergeţi vă rog într-o secţie de oncologie sau îngrijiţi asemenea bolnvi la domiciliu. Să vedem pe urmă dacă mai vărsaţi râuri de cerneală. O să vă vărsaţi ficaţii. La propriu. Ascultaţi ce vă spun eu. Ştiu despre ce vorbesc.

Partea cea mai proastă e că nu există tratament. Nu te poţi vindeca de tipul ăsta de cancer. Aici, mai mult ca în alte situaţii, se pune accent pe îngrijirile paliative. Şi asta nu o poate face oricine. Trebuie să fii turnat din oţel ca să faci faţă. Nu te mai lupţi cu moartea, că e deja pierdut războiul. Te lupţi cu agonia. Cu duererea. Şi ai doar mici victorii. Victorii care constau în câte o respiraţie mai bună. Uneori. Alteori, un inspir adânc rămâne fără expir. Flacără în vânt. Asta e viaţa omului. În loc să ne luminăm unii pe alţii, ne complacem în răutate, nepăsare, goana după aur şi minciună. Păcat. Abia când ajungem la finalul fitilului, când flacăra abia pâlpâie, ne dăm seama câte am pierdut. Câte am fi putut face, dar murim numărându-ne respiraţiile.
***

Carcinomul pulmonar este o tumoră malignă a plămânului, în mod uzual diferenţiat în carcinom cu celule mici(small cell carcinoma SCLC), respectiv carcinom fără celule mici(non-small cell carcinoma NSCLC). Fumatul de ţigarete este factorul major de risc pentru majoritatea tipurilor histologice!!!

Simptomele includ tuse, disconfort toracic şi mai rar hemoptizie. Numeroşi pacienţi sunt asimptomatici, unii prezentându-se direct cu metastaze.

Diagnosticul se suspicionează la examenul radiologic sau CT(tomograf) şi este confirmat prin biopsie. Tratamentul este chirurgical, chimioterapic şi/sau radioterapie.

În ciuda progresului tehnologic, prognosticul este prost, iar accentul se pune pe depistarea precoce şi prevenire.

Fumatul de ţigarete, incluzând aici şi fumatul pasiv, este factorul de risc cel mai important. Riscul diferă în funcţie de vârstă, numărul de ţigarete şi durata fumatului. Riscul scade după renunţarea la fumat, dar nu va fi niciodată egal cu cel al nefumătorilor. Alţi factori de risc sunt reprezentaţi de expunerea profesională la radon, azbest, siliciu, arsenic, cromaţi, nichel, emanaţii de gaze din furnale. Suplimentele alimentare cu beta caroten pot creşte susceptibilitatea la fumători. Este nevoie de o expunere prelungită la agenţii cancerigeni şi acumularea unor mutaţii genetice multiple până la transformarea canceroasă a celulelor epiteliului respirator.

În medie, pacientii cu NSSC netrataţi supravieţuiesc 6 luni. Pacienţii cu SCLC au o rată de supravieţuire la 5 ani de sub 1%.

Nu există intervenţii active care şi-au dovedit eficacitatea, exceptând renunţarea la fumat. Dovezile preliminare care susţin că suplimentele de vitamina E ar putea proteja foştii fumători de cancerul pulomonar au nevoie de confirmare.

***

Ce învăţăm noi din cele de mai sus? Că dacă ai fost diagnosticat cu cancer pulomonar o mai duci, depinde de fază, în medie câteva luni. Că tratament nu există. Că e o moarte prematură plină de durere şi chinuri. Că, DA!, fumatul este principalul factor de risc.

Gândiţi-vă la astea când aprindeţi o ţigară. Gândiţi-vă dacă sunteţi pregătiţi, cam în anii 40-50 de viaţă, la unii chiar mai devreme, să vă lăsaţi copiii singuri pe lumea asta. Gândiţi-vă ce rău atât de mare v-au făcut cei pe care-i iubiţi încât să merite agonia voastră. De ce vă doriţi să fiţi conduşi la cimitir de copilul pe care-l iubiţi atât? De ce-l traumatizaţi? De ce-l părăsiţi înainte de a fi pregătit să-şi facă propriul rost în viaţă? De ce vă doriţi un viitor fără voi în el?

Toate astea pentru un fum care se risipeşte în vânt întocmai ca viaţa voastră, şi aşa prea scurtă.

O părere la “Cancerul pulmonar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *