Când zeii vor să se răzbune împlinesc dorinţe…

Dragii mei, vă scriu aceste rânduri cu o mare bucurie în suflet, deoarece am participat la cenaclul literar Mansarda cu Poveşti şi pot spune că fost o şedinţă reuşită. Veţi citi despre ea, pe blogul CIL, atunci când va fi gata cronica, pe care o va concepe şi redacta domnişoara Cristina Lauric.

Am avut de toate în această seară: poezie, proză, bancuri, aparate de filmat, de fotografiat, apă minerală, cel puţin în faţa mea, dată fiind hotărârea de a nu mai consuma alcool nici în prăjituri. Voi face precizări despre asta la finalul postării.

De asemenea, au fost cu noi, prin lucrările lor, scriitoarea Cătălina Fometici şi poetul George Roca. Nu vreau să încalc hotărârile CIL, de aceea ce fac eu acum nu e o cronică, dar despre Fiica Lunii simt nevoia să vă vorbesc aici, având în vedere faptul că îi urmăresc evoluţia, o citesc şi o apreciez în mod deosebit. Alt motiv ar fi următorul: a debutat în Gazeta SF, ca şi mine, doar că ea chiar a confirmat, obţinând Premiul Gazeta SF pentru debutul anului 2011 în fanzinul Gazeta SF şi Premiul FanSF pentru cea mai bună povestire a unui autor român nepublicat in volum. Anul 2012 i-a adus publicarea pe hârtie în antologia Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului, editată de Oliviu Crâznic, cu textul Sub vălul nopţii.

Pasionată de desen, muzică şi fotografie, proprietară a blogului Părul Medusei, această perlă neagră a goticului a adus o linişte absolută în auditoriul Mansardei cu Poveşti. Am lecturat lucrarea ei, Dincolo de umbre, şi am ţinut publicul cu sufletul la gură, sfredelindu-mă cu priviri fierbinţi şi atente. Stilul îngrijit, suspansul, dozarea acţiunii, personajele pline de mister, locaţia ce parcă era ruptă din Urzeala Tronurilor, toate acestea au creat o atmosferă gotică în mansarda ce parcă a prins miros de flori de iasomie.

Mă bucur să transmit pe această cale autoarei faptul că a fost urmărită cu mare atenţie, a fost apreciată şi este responsabilă de deschiderea apetitului participanţilor pentru acest gen de literatură.

Felicitări, Cătălina, pentru tot ceea ce faci şi îţi mulţumesc, în numele meu, al Clubului de Iniţiativă Literară şi al publicului din Mansarda cu Poveşti, pentru prezenţa în mijlocul nostru.

Dragii mei, pentru a avea imaginea completă a ceea ce s-a întâmplat în seara asta, urmăriţi cronica ce va apare pe blogul CIL, cel târziu luni.

Bun. Acum despre mine. Îmi cer iertare că vă întristez un pic, dar trebuie să vă mărturisesc faptul că am oarece probleme de sănătate ce nu îmi vor permite prea devreme să mă mai dedau scrisului. Am 2 lucrări de corectat şi finalizat, apoi va urma o perioadă de introspecţie, de reconsiderare a unor priorităţi, de vid literar. E foarte greu pentru un autor să înfrunte blocajul de creaţie impus de motive obiective şi să înceteze a mai dărui bucăţi din el. Oricum, ne vom mai vedea pe aici şi vom mai ţine sfat, ştiţi că respect foarte mult opiniile voastre.

La final, vreau să vă reamintesc evenimentul de mâine: dubla lansare de carte, Dan Iordache şi George Serediuc, la orele 17 la Muzeul Bucovinei. Va fi acolo tot CIL-ul şi o parte din publicul din seara asta.

Sper să auzim de bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *