Cardinalul, Spionul şi Pipiţele-o altă mostră, nerecomandată minorilor…

Intrăm. O invit în sufragerie, îi fac semn să ia loc pe fotoliu şi mă duc în bucătărie să fac o cafea. Aud cum aprinde o ţigară şi dă drumul la televizor. Un foşnet uşor, de haine care alunecă, mă face sa ciulesc urechile.

Ceea ce am să vă spun acum pare incredibil, ştiu, dar chiar şi eu am rămas siderat. Tipa asta s-a schimbat într-o pereche de pantaloni scurţi şi un tricou, ambele pescuite din dulapul meu, a scos aspiratorul, şi mi-a spus:

– Îţi dezvălui toată povestea în timp ce te ajut la curăţenie. Nu am mai făcut demult aşa ceva. Plus că vreau să îmi abat gândurile. Îmi accepţi ajutorul?

Ce pot să spun? Mă aşteptam ca hainele ei să fie pe jos din cu totul alte motive, dar, în viaţa asta, de puţine ori îţi sunt îndeplinite dorinţele. Şi uite aşa, făcând curat prin casă, împreună cu o femeie pentru care mulţi ar ucide, sunt pus la curent cu situaţia ei. Povestea urmează scenariul clasic al multor cupluri pe care îndatoririle îi obligă să trăiască separat perioade lungi de timp. Ambasadorul este un tip carismatic, sportiv, educat, fără vicii, din ceea ce îmi spune ea. Mai am un pic să o întreb dacă posedă şi menstruaţie acest domn care pare din cale afară de perfect, dar mă abţin. Nu vreau să torn gaz peste focul suferinţei.

Aflu mai apoi că ea provine dintr-o familie bogată, este licenţiată în Istorie, cunoaşte câteva limbi străine şi a lucrat o vreme la ambasadă. După ce s-a născut copilaşul, toată atenţia ei s-a concentrat pe creşterea lui. Nu este la curent cu activităţile soţului, totul decurgea normal până în momentul în care a primit telefonul de la organizaţia ce a revendicat răpirea.

E timpul să trec la metodele mele de anchetă. Sunt sigur că sub perfecţiunea asta din cuplu se ascund chestii omeneşti: gelozie, frustrare, adulter, tentaţii, minciuni.

– Renate, hai să lăsăm masca asta. Eşti doar cu mine acum şi tot ceea ce se vorbeşte rămâne între aceşti 4 pereţi. Ce mi-ai spus tu e varianta pentru presă. Nu pot crede că o femeie de calibrul tău nu are admiratori, nu este curtată, nu este chiar forţată uneori, să facă anumite compromisuri.

– Te rog, drept cine mă iei?se indignează păpuşa.

– Dacă nu eşti sinceră cu mine, nu pot face nimic. Poveştile pe care mi le-ai servit se găsesc în cărţi sau filme. Eu nu gust chestii din astea, atunci când e în joc şi pielea mea. Gândeşte-te la copilul tău şi lasă garda jos, măcar pentru o clipă, în faţa unui agent special ce are la dispoziţie numeroase metode de a te ajuta.

Toate aceste cuvinte i le-am spus privind-o în ochi şi lăsându-mi, aşa, ca din întâmplare, mâna dreaptă pe părul ei. Farmecul meu, recunoscut de un mare procent al populaţiei feminine, îi topeşte reticenţa. Se prăbuşeşte în unul din fotolii şi începe confesiunea.

– A fost cineva în viaţa mea. L-am cunoscut acum 7 luni la o petrecere organizată de soţia primului ministru. Mi s-a spus că are afaceri în domeniul energiei. Nu ştiu ce m-a atras la el. Poate detaşarea pe care o afişa, poate faptul că se bucura de independenţa pe care numai tinereţea şi banii ţi le pot oferi, nu ştiu. Cert e că m-am îndrăgostit ca o puştoaică. Niciodată nu l-am primit la mine acasă, niciodată nu ne-am afişat în public. Aveam un loc secret în care ne întâlneam. A fost o poveste pe cât de frumoasă, pe atât de scurtă. De ce oare toţi bărbaţii au tendinţa să fugă atunci când li se dezvăluie anumite sentimente?

– Nu sunt eu specialist în chestiile astea. Dar de ce oare femeile învelesc totul în trăiri interioare?

– Cinismul ăsta al tău ascunde frica de relaţii sau e doar superficialitate?contracară ea.

– Nu e important. Când a fost ultima oară când v-aţi văzut?

– Acum 3 luni. De atunci nu mai ştiu nimic de el.

Poate nu e important pentru anchetă personajul ăsta, dar eu sunt meticulos, nu las nimic la voia întâmplării, plus că, antecedentele adultere ale acestei creaturi cu forme perfecte îmi deschid noi perspective. Nici o femeie nu e uşă de biserică pentru că orice încuietoare are cheia potrivită. Succesul ţi se arată dacă deţii iarba fiarelor, care deschide orice lacăt.

Notez toate detaliile despre amantul afacerist, mai pun câteva întrebări despre soţul ei, şi o anunţ că subiectul este încheiat pentru moment. E timpul să fac cercetări pe cont propriu.
Ştiţi ce îmi spune diva asta? Normal că nu.

– Te las să te desfăşori. Fac un duş, mă schimb şi plec.

Fără nici o umbră de pudoare, aruncă hainele de pe ea, rămâne într-o pereche de bikini minusculi, îmi face din ochi şi se îndreaptă către baie. Aud cum curge apa, simt mirosul săpunului meu, şi uit de control.

Dragii mei, şedinţa pe care i-am administrat-o sub duş acestei înfometate gazele ar trebui trecută în Kamasutra, la capitolul: nu practicaţi aşa ceva decât dacă aveţi lavă în vene. Să vă spun despre modul în care se contorsiona? Să vă spun despre catifeaua orgasmelor ei multiple? Să vă spun despre gustul ei, despre pielea ei, despre splendoarea intimităţii sale? Nu vă spun, nu sunt chiar aşa pervers. Ceea ce vă dezvălui însă este faptul că subscriu la o afirmaţie ce se află pe buzele tuturor, având în vedere că am fost convins, fără dubii, că sexul femeilor chiar e frumos, mai ales atunci când unghiurile din care îl priveşti se modifică rapid. Halucinanta experienţă am mai avut. Se desparte de mine cu un sărut suav şi îmi spune:

– De mâine, îmi vorbeşti la persoana a treia şi faci tot ce îţi stă în puteri pentru a aduce îngeraşul meu înapoi. În caz contrar, voi avea grijă să nu mai vezi lumina soarelui pentru multă vreme.

Nu răspund. Dau din cap scurt, îi întind cheile maşinii mele, împreună cu telefonul meu. Ea mi-l dă pe al ei.

Rămân singur, sărutând în tăcere aroma parfumului cu care m-a învăluit, iar după câteva minute simt în mine declicul ce m-a urmărit toată viaţa. Mi-am scos-o din cap, a devenit doar un caz. Morţii mă-sii, de ce nu pot fi şi eu normal? Pe de altă parte, un om normal nu s-ar fi bucurat de asemenea senzaţii. Voi ce părere aveţi?

2 păreri la “Cardinalul, Spionul şi Pipiţele-o altă mostră, nerecomandată minorilor…

  1. Pingback: Gazeta SF, Helion şi Suspans… « Blogul Vindecătorului

  2. Pingback: Dispensarul SF cu haine noi… « Blogul Vindecătorului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *