vindecatorul_clipart

Despre gândurile mele.

Vine un moment în care te lovește adevărul. Și te plesnește mai ceva ca Marcel Cerdan. Vine un moment în care întrebările tale nu mai au răspunsuri. Tot dai vina pe oboseală. Pe suprasolicitare. Pe orice. Pe astenia de primăvară. Nu te ajută. Începi să accepți faptul că navighezi împotriva curentului. Într-o barcă fără vâsle. Doar dând din mâini. Latri în deșert ca un alt Ion. Care a sfârșit prin a-și pierde capul. La propriu. Începi să realizezi că ești implicat în prea multe. Și nu mai ai timp să trăiești. Că dai glas tuturor nemulțumirilor, care, ce să vezi?, sunt și nemulțumirile altora. La nivel declarativ toți suntem revoluționari. Toți știm să dărâmăm. Fără a pune însă nimic în loc. Discuții de dragul discuțiilor. De dragul like-urilor. Goana după vizibilitate. De parcă asta ți-ar aduce ceva. Și nu e doar stilul tău de viață. Te uiți în jur. La ce fac ceilalți bloggeri. Te compari cu ei prin prisma statisticilor. Îi abordezi. Și te izbește o altă chestie. Petreci mai mult timp în virtual, în online, decât în viața reală. Dar mergi înainte. Nu vrei să-ți dezamăgești cititorii. Fanii. Cei care te urmăresc. La un moment dat ajungi să-ți dai seama că nu mai poți spune orice. Nu mai poți scrie orice. Lumea te percepe într-un anumit mod. Și asta te limitează al naibii. Nu te mai poți lua în gură cu toți proștii deși asta era o chestie ce-ți calma nervii. Nu mai poți fi sincer până la capăt pentru că online-ul ăsta a devenit spațiu public și tot felul de oameni se pot simți deranjați de afirmațiile tale. Și ai prea multe pe cap. Nu-ți trebuie procese. Că nici financiar nu stai strălucit. Și încep să ți se întâmple chestii. Și te întrebi dacă nu cumva, prin ceea ce ai scris sau scrii, te-ai transformat într-o țintă doar pentru că unii te văd ca pe un formator de opinie. Ceea ce nu ești. Și nici nu vei fi vreodată. Pentru că nu vrei asta. Caști ochii din nou în jurul tău. Și vezi că la nivel individual nimeni nu contează. Nici la nivel de turmă nu mai contăm demult. Totul e pe cale să devină o imensă globalizare. O mulțime de lanțuri. Bună denumire. Lanțuri de farmacii. Lanțuri de magazine. Lanțuri de clinici. Lanțuri de laboratoare. Încet încet și lanțuri de cabinete. Totul va fi un mare lanț care va sufoca orice inițiativă individuală. Te vinzi sau mori. E simplu.

În condițiile astea tentația grotei e mare. Vorbești despre multe. Te expui inutil. Fără niciun fel de beneficiu. Și începi să realizezi că ți-ai cam luat-o în cap. Că te crezi ceea ce nu ești. Un scriitor amărât cu tiraje de ordinul zecilor, așa cum ești tu, nu poate emite pretenții de niciun fel. Aici te izbește din nou adevărul. La nivel faptic nimic din ceea ce spui sau scrii nu are impact. Te promovezi singur. Așa cum poți. Bine sau rău. Nu știi. Ai o imagine. Imagine ce se bazează mult, poate chiar prea mult, pe profesia ta. Un strop de talent nu e niciodată de ajuns pentru ceva măreț.

În fine. Nu interesează pe nimeni, dar nu e asta denumirea blogului? Despre gândurile mele. Și în momentul ăsta cam astea sunt. La naiba!

3 păreri la “Despre gândurile mele.

    1. Daniela Gicovan

      Florine, ești un om normal, cu preocupări normale, cu o mare dorință și capacitate de a concretiza fapte și de a lăsa vorbe scrise celor care își doresc micul mare univers al creației.. De ce te îngrijorezi!? Continuă să fii tu… E un mare dar pentru noi toți, cei care te citim.. Sau te cunoaștem, așa cum ești tu.
      …ne plac gândurile tale..

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *