Despre mine şi Dumnezeu.

Orice fenomen inexplicabil este generator de frică. Orice suferinţă este generatoare de credinţă. Şi am multe exemple, dar cum nu despre asta vreau să vă vorbesc acum, vă îndemn să priviţi comportamentul oricărui om, atunci când el sau cineva apropiat lui, se află pe patul de suferinţă. Să vedeţi atunci cum toţi aprind lumânări, cum spun rugăciuni, cum îşi amintesc de Dumnezeu. Credinţa poate fi şi un refugiu. Credinţa poate fi şi un mod viaţă. Credinţa aduce unora echilibru. Credinţa poate fi şi un mijloc de manipulare. Credinţa poate fi şi un instrument de făcut bani în mâinile unora fără scrupule şi de cele mai multe ori fără credinţă. Asta pentru că “acolo unde e puţină credinţă e multă credulitate”.

Şi totuşi, ateu să fii, nu poţi să nu cazi pe gânduri atunci când te confrunţi cu situaţii în care toată lumea este convinsă de prezenţa aproape palpabilă a lui Dumnezeu.

Voi, cei care mă citiţi, mă cunoaşteţi, nu? Ştiţi că nu sunt un creştin practicant. Nu merg pe la biserici, nu îmi fac o mie de cruci atunci când trec pe lângă un asemenea locaş, nu mă spovedesc, nu mă împărtăşesc. Chiar am multe de reproşat feţelor bisericeşti. Chiar lui Dumnezeu îi fac uneori reproşuri, pentru care, sunt convins, voi da socoteală la un moment dat. Asta dacă mă aude.

Am meditat mult timp dacă să scriu despre ceea ce s-a întâmplat într-o anumită zi. Vă informez că am asistat la toate evenimentele de mai jos. Am fost acolo, deci nu vorbesc din auzite.

***

Plouă. Şi plouă tare. A început de dimineaţă. Doar drumul principal este asfaltat. Şanţurile sunt deja pline cu apă. Printre case s-a format un glod lipicios. E imposibil să mergi cu maşina. Nici măcar cu căruţa nu poţi. Consultaţii nu am. Pacienţii nu au riscat să bată drumurile pe aşa o vreme. Răspund la telefoanele care sună frecvent, mai dau un sfat, mai fac o programare. Chestii normale. Îmi închei programul pe la ora 16 şi plec spre oraş. Tot plouă cu găleata.

Spre seară aflu de la ştiri că în zona cabinetului a fost rupere de nori. Toate pârăiaşele s-au umflat, au inundat case, au făcut prăpăd. Nu se poate intra în comună. Drumul de acces e blocat de ape. Şuvoaie întregi. Sun la cabinet. Am noroc cu asistentele, că locuiesc în sat şi pot să mă informeze despre multe chestii. Aflu că un anumit băiat a fost prins de ape. Era cu maşina. L-au luat şuvoaiele şi acum nu e de găsit. Băiatul nu ştie să înoate. Oricum, apa e rece. Există şi pericolul hipotermiei. Nu am ce face momentan. Dimineaţă plec spre cabinet. Mă opresc la distanţă de intrarea în comună pentru că nu s-au retras apele. A venit personal specializat de la ISU şi SMURD. Sunt şi scafandri. Au găsit doar maşina, băiatul nu.

Trei zile l-au căutat scafandrii prin apă. Nu l-au găsit. În astea trei zile, mama lui, îmbracată în negru, a stat la marginea şuvoaielor. Tatăl lui, la fel. Ce o fi fost în sufletul lor? Să ştii că e mort copilul tău, dar să nu îl poţi găsi? Să ştii că e mort, undeva sub nişte ape îngheţate. Să ştii că e mort în noroi. Băiatul era major. Şi era de o cuminţenie şi o corectitudine exemplare. Voia să se facă preot. Avea acea blândeţe şi inocenţă pe care numai unii dintre călugări o au. Cei cu har. Toată ziua stătea pe la biserică. Se pare că l-a văzut Dumnezeu şi a regretat că a lăsat aşa un suflet în lumea asta plină de păcate. Băieţii de la ISU au căutat zi şi noapte. Mai făceau uneori o pauză să bea o gură de apă. Au pus atâta suflet în operaţiunea asta încât unul din ei a izbucnit în plâns când a ieşit de sub apă fără rezultat.

Şi în tot timpul ăsta, mama şi tatăl băiatului stăteau pe marginea drumului. Trei zile de căutări şi nici un rezultat. Câteva bătrâne din sat au vorbit cu ei. Şi s-a întâmplat atunci ceva uluitor. Părintele a făcut slujbă la biserică. Nu ştiu ce femei din sat, că am înţeles că nu poate oricine, sunt anumite reguli, au frământat un aluat special, din care au făcut un colac. Acesta a fost sfinţit. Apoi a fost pusă o lumânare aprinsă în el şi i s-a dat drumul pe apă. Vă rog să mă credeţi pe cuvânt. Nu vorbesc tâmpenii, am fost acolo. Colacul a plutit ceva vreme până s-a oprit într-un loc. Au trecut câteva minute apoi a început să se învârtă în cerc în locul ăla. Bătrânele au rugat scafandrii să caute acolo. Ghiciţi ce? L-au găsit. Şi l-au scos afară. Era plin de noroi. Nu am îndrăznit să mă uit la mama lui. Am privit spre cer. Fără cuvinte, fără gânduri, fără nimic.

Hai să facem un târg, Doamne. Eu promit să nu te mai hulesc atunci când îţi iei îngeri de pe pământ, iar Tu vii uneori pe la mine şi mă ajuţi să vindec toţi bolnavii.

8 păreri la “Despre mine şi Dumnezeu.

  1. jademan

    Te ajută. Stai fără grijă, că nu ia în considerare ‘hulele’ dumitale. Pentru că ştie că ceea ce faci e mai important ca ceea ce zici. 😀

    Răspunde
  2. blue

    Foarte frumos. Mi-a plăcut.
    Era tot vremea aia, despre care am pomenit la articolul dinainte. Eram copil. Am fost internată pentru a fi operată de apedincită. Seara a venit la mine o asistentă cu un ac şi m-a înţepat în braţ. După două ore mi s-a imflamat braţul. A doua zi m-au băgat în operaţie, mi-au făcut anestezie generală şi m-au tăiat. Totul a mers bine, în ziua următoare m-a vizitat doctorul. S-a uitat la mine ca la un animal de la zoo pe care nu-l ştia. Era o curiozitate de om şocat. „Ai scăpat de la moarte, fato!” mi-a zis. „Am avut un vis ieri noapte, parcă te-am văzut aievea, şi o voce îmi spunea că o să mori. Şi în mintea mea a fost anestezicul. Te-am testat la novocaină şi într-adevar, te-ai inflamat. N-am mai făcut teste de-astea de mai bine de un an, că sunt substanţe puţine. Şi pacienţi mulţi. Şi uite aşa mai dă de ştire Dumnezeu că există.”

    Răspunde
  3. Yo

    Biserica e inventata de mintea omeneasca, credinta in divinitate sau ceva mai presus de tine e o chestie naturala. Vad ca, in general, esti revoltat de lipsa de interventie a divinitatii, si totusi te gandesti ca s-ar putea sa dai socoteala …
    Propun un exercitiu filosofic: De ce crezi ca divinitatea judeca conform regulilor omenesti? Crezi ca „Dumnezeu” nu vede contextul dincolo de cat poate vedea cel mai inteligent om ? Si in cele din urma, sunt sigur ca divinitatea poate intelege orice fel de umor.

    Ca tot romanu’ e filosof.

    Răspunde
  4. un cititor

    Interesant ca o poveste foarte asemanatoare se gaseste in nuvela „Lacul rau” a lui Vasile Voiculescu. Nu sugerez si nu suspectez nimic, sa nu intelegeti gresit. M-am mirat doar.

    Răspunde
  5. floungureanu

    „Se pare că l-a văzut Dumnezeu şi a regretat că a lăsat aşa un suflet în lumea asta plină de păcate. „-am rasfoit blogul tau si ma intriga perspectiva ta transanta, dar ma si opresc sa sap citind in profunzimile realitatii pe care tu o percepi ca medic…
    Apreciez si tehnica ta de scris- fraze scurte,mesaje directe fara dantelarii si care totusi tradeaza un om de cultura, un om vertical, ce incearca sa salveze reminescente de vital, moral, normal.
    Intamplator sau nu ma numesc Florentina si am o fiica Adnana si imi mai place si sa scriu…
    Am sa mai revin, cu siguranta si cu siguranta voi vrea sa comand si cartile tale.

    Răspunde
  6. Antin

    Lucrul la care ati fost martor se numeste magie si este MULT mai vechi decat crestinismul, dar nu intru in amanunte ca nu cred ca au vreo importanta. Am asistat si eu la unele astfel de ‘evenimente’ si da, cam sunt de natura sa te lase cu gura cascata si o traista de intrebari. Precizez ca sunt ateu. Dar constient ca exista anumite forte… oarecum de neinteles. Deocamdata. Zei? Nu, nu cred in zei, e ceva mai complex si mai complicat de atat.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *