Din culisele concursului de proză…

Dragii mei, vă mai dau din culisele concursului de proză organizat de CIL. Am avut astăzi câteva discuţii cu anumiţi colaboratori şi am lucrat la regulament, aşa că totul merge conform planului. Pe data de 5.07.2012 se va publica pe blogul CIL tot setul de cerinţe.

Concursul va fi jurizat de o comisie ce are în componenţă 4 membri, un preşedinte şi un secretar. Cei patru sunt: Mircea Nanu Muntean, George Sauciuc, Haidamac Florentin şi Cătălina Fometici. Preşedinte este cunoscutul autor şi recenzent Alexandru Ioan Despina, iar secretar este domnul Bogdan S. Popescu.

În principiu, lucrările trimise pe adresa de mail a concursului  vor fi arhivate de domnul secretar, urmând apoi să fie trimise membrilor juriului. Fac precizarea că povestirile vor ajunge la noi fără numele autorilor, pentru a nu fi influenţaţi. Vor fi acordate note, de la 1 la 5, cu zecimale, la fiecare text, de către fiecare membru al juriului.

Se vor urmări: originalitatea, încadrarea în temă ( adică, este un concurs de proză scurtă, nu de eseuri, nu de introspecţii, nu de monologuri), forma literară, respectarea regulilor gramaticale, modul în care sunt prezentate ideile, cursivitatea, calitatea dialogurilor.

Sunt mandatat să mai fac o precizare importantă: se acordă şi un premiu suplimentar, de către Gazeta SF, constând într-o diplomă şi un set de cărţi, celui mai bun text sf, precum şi posibilitatea de a fi publicat on-line într-un număr al acestui cunoscut fanzin. Eu cred că este o oportunitate importantă pentru creatorii acestui gen literar, deci vă îndemn din toata inima să profitaţi.

Pentru a fi eligibili vă rugăm sa trimiteţi textele scrise corect, cu diacritice.

Mult succes!

O părere la “Din culisele concursului de proză…

  1. Guadalajaraa

    Jupane, decii… uite cum facem: trimit textu’, tu ai sa-l recunosti (ca pun io niste semne…), imi dai mie premiul si-l facem juma-juma (zau nu te tzepuiesc!) Auzi, da’ nu-mi da 4, ca m-am saturat pt. toata viata de nota asta…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *