Gânduri cenuşii…

Unul dintre scriitorii mei preferaţi este Emil Cioran, maestrul depresiilor, omul care a teoretizat sinuciderea, cel pentru care toate apele au culoarea înecului, cel care îşi începea ziua cu un marş funebru. Îl recitesc uneori cu o mare uimire pentru că de fiecare dată cuvintele lui au un efect diferit asupra mea.

Mi-a plăcut mult o frază de a sa: de milenii ne considerăm muritori, acum am ajuns muribunzi.

Sunt zile în care am tot felul de discuţii, sunt pus în tot felul de situaţii, din care îmi dau seama de vidul ce se găseşte în mintea şi în sufletul celor ce interacţionează cu mine. Şi mă întristează asta. Îmi dau seama ca un mare procent din populaţie trăieşte degeaba, trăieşte pentru a plăti facturi, pentru a umple un frigider, pentru o casă, pentru o maşină, şi mă întreb dacă la asta se rezumă viaţa unei fiinţe umane.

Într-o Românie abrutizată de lipsuri, sărăcie şi alcoolism, se pare ca da. Toţi aceşti oameni au însă un numitor comun: biserica. Se calcă în picioare de sărbători, dar ei au luat apa sfinţită sau lumină, sau au văzut cine ştie ce moaşte.

Când ajung acasă încep din nou bârfele, răutăţile, prefăcătoriile. Dar ei au fost la biserică, i-a văzut Dumnezeu acolo.

Voi chiar credeţi că-i pasă Lui de asemenea chestii? Văd zilele astea la televizor tot felul de indivizi şi individe, care un an întreg şi-au arătat bucile şi alte părţi ale anatomiei prin reviste sau filme xxx, dar acum ,de Paşte, se duc la mama acasă şi la Înviere, că, nah, dă bine.

Sunt scârbit, pe bune.

Trebuia să vă spun toate astea, sunt sigur că rezonaţi cu mine. Mă apuc de continuat povestirea din care v-am oferit 2 mostre. Sper să vă placă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *