Invazia zombi-o altă mostră.

Capitolul 5 – Pregătiri.

Un drum de 200 de kilometri înseamnă testul suprem, însă tu nu mai ai nimic de pierdut. Să ajungi la Isabela poate fi o motivaţie la fel de bună ca oricare alta. Ai un avantaj. Nu te mai temi de moarte. Pentru tine nu mai contează o zi două în plus. Eşti convins că nu se mai poate schimba nimic. Oricine ar fi responsabil de situaţia asta nu e în stare să-i pună capăt. Chiar de ar fi un virus scăpat de sub control, tot nu ai certitudinea că există suficienţi specialişti care să creeze un antidot. Pe de altă parte, tu şi alţi asemenea ţie aveţi imunitate. Ce înseamnă asta nu ţi se pare relevant acum.

Au trecut 7 zile de la începutul nebuniei. Te bucuri în continuare de curent electric şi de semnal la telefon. Aşa poţi ţine legătura cu cei la care vrei să ajungi. Îi cunoşti deja. Isabela ţi i-a prezentat pe toţi. Este o comunitate de 30 de suflete. Au 5 copii cu ei. Cel mai mic are un an. Sunt într-o unitate militară. Are ziduri inalte, are un singur punct pe unde se poate intra şi, cel mai important, această unitate are un depozit extrem de generos în armament. Aceşti oameni dispun de câteva vehicule blindate cu care pot face incursiuni destul de lungi. Aşa se aprovizionează. Au construit chiar un generator propriu de energie. Momentan e pe motorină, dar lucrează la adaptarea unor panouri solare şi la un dispozitiv eolian. Se pare că se descurcă de minune.

Tu, pe de altă parte, nu mai ai chiar aşa multe provizii, ceea ce înseamnă că vei fi nevoit cât de curând să faci o vizită la supermarket. Asta e o problemă. Cum vei ajunge până acolo? Cum vei reuşi să te strecori printre rafturi să iei cele necesare fără să fii mutilat? Momentan trebuie să găseşti un mijloc de transport suficient de sigur. Ceva mare. Ceva cu care să poţi face terci trupurile care îţi vor sta în cale. Un tir. Da. Cu aşa ceva vei fi în siguranţă. Plus că poţi încărca în el tot ce vrei şi te poţi şi baricada dacă situaţia devine disperată.

Faci mai multe calcule. În condiţii normale, 200 de kilometri puteau fi parcurşi în câteva ore. Acum, având în vedere iadul din jur, îţi acorzi două zile. O sută de kilometri pe zi. Încet, fără grabă, fără să atragi foarte mult atenţia asupra ta. Vei merge numai ziua.

Dimineaţă. Te bucuri de o ultimă cană de cafea. Îţi faci bagajul. Planul e simplu. Vei lua maşina ta şi vei merge până la la firma aia de transport, care are sediul în afara oraşului. Acolo vei porni un tir şi vei intra în unul din hipermarketurile din apropiere. Vei lăsa să treacă timp. Ştii că zgomotul va atrage o mulţime de infectaţi. Într-un fel sau altul te vei debarasa de ei. Poate artificiile îţi vor fi de folos. Poate alarmele de la maşinile din parcare. Vei improviza ceva. Îţi vei acorda câteva ore să încarci tot ce vei găsi folositor. Apoi vei pleca spre grupul Isabelei.

Cobori tot pe geamul de la primul etaj. Ascunzi scara într-un tufiş. Cu sabia în mâna dreaptă, cu rucsacul în spate, cu inima bătând în gat te îndrepţi către maşină. Ştii că are plinul de motorina făcut. Porneşti. Ieşi din parcare. Zgomotul motorului ţi se pare infernal dar nu ai ce face. Ieşi în strada. Momentan e liber. Şi accelerezi. Ieşi pe bulevard şi ţi se risipesc toate speranţele. E blocat. Coloană de maşini. Urci pe trotuar. Înaintezi. După trei sute de metri te izbeşti de un grup mare. Să fie vreo 50. Vin spre tine. Nu ţii cont. Calci pedala până la podea. Zgomote. Oase crăpate, abdomene plesnite. Sânge negru. Ştergătoarele abia fac faţă. Ai noroc. Poţi intra pe stradă acum. Ai depăşit coloana. Prinzi viteză din nou. Te uiţi în oglinda retrovizoare. Nu vezi nimic. O primă mică victorie. Greul abia urmează.

 

 

8 păreri la “Invazia zombi-o altă mostră.

  1. Ramona

    Consider ca eroul principal, supravietuitorul, are niste calitati de exceptie care mie imi lipsesc cu desavarsire :). In primul rand, un psihic puternic, luciditate dusa la extrem si puterea de a lua cele mai bune decizii la secunda. Aceste calitati/abilitati enumerate mai sus pe care eu nu le posed, m-au facut sa nu cutez nicicand sa dau de permis de conducere:). Revenind la povestea noastra, consider ca ma incadrez mai degraba la categoria si in gramada celor 50 de infectati :))) Deh, e nevoie si de figuratie in filmul asta :)

    Răspunde
    1. Vindecatorul

      :) nu ganditi asa. frica si instinctul de supravietuire pot transforma chiar cei mai fragili oameni in adevarate masini. romanul asta va fi dat naibii. trebuie sa inchid in coperti viziunile astea, altfel ma vor exceda. de asta ma concentrez exclusiv pe el. si de asta trebuie sa intru intr-o anumita stare. ma arde orice viziune. e unul din subiectele mele preferate. viata postacpocaliptica.

      Răspunde
      1. Ege

        Cineva a distribuit pe „feisbuc” acest blog. Am râs de m-am spart. Ești ceva… dacă mi-ai fi fost elev te-aș fi ținut în picioare toată ora, să-mi spui vrute și nevrute fără „cosmeticale”; de plăcere. Am citit și frânturi din ce scrii. Nu-mi dau seama. O să cumpăr. La ora asta cărțile se cumpără cu bani de-o „cafă” la o terasă de fițe. Dar vin și zic: în scrisul ăsta reprezentând frânturi din romanul tău, lipsești cu desăvârșire. Nu ești „lejer”, nu ești ca și atunci când lași scrisul să iasă din tine, ca și pe blog, fără să-l treci prin filtrul rațiunii, al gândului perpetuu al scriitorului cum „că așa ar da bine, dacă aș zice treaba asta…” Oricum, ești foarte tare. Dacă ai chef, trimite-mi pe adresa de e-mail să mai citesc. Scriitura ta e „safe with me”. Mă mai gândesc și că aș aduna toate „blogărelile” și le-aș pune într-o carte cu titlu sugestiv: Din „puța” gândirii! :)

        P.S. Te tutuiesc pen’că sunt mai bătrână decât tine și am citit prin nu știu ce carte antică de bune maniere că doamnele dacă vor pot face asta fără să ceară voie, iar domnii, din politețe, vor înghiți „afrontul” (că doar nu-s fraieri!). :)

        Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *