Jack Vindecătorul – fragment din roman.

Nu ştiu ce credeţi voi, dar eu susţin cu tărie următorul principiu: cine nu se adaptează la vremurile în care trăieşte are numai de pierdut. Am ca exemplu tot felul de colaboratori ai mei care, fiind la o anumită etate, renunţă, practic, să se bucure de avantajele pe care tehnologia din zilele noastre le oferă din plin. Eu sunt la curent cu multe chestii, iar în anchetele mele folosesc tot felul de echipamente sofisticate ce îmi permit să fiu cu un pas înaintea celor care se ocupă cu spionajul şi încearcă să dea peste cap sistemul de securitate al unui stat aflat în bătaia vântului, la porţile unei Europe mult prea blazate.

Vă spun toate astea pentru a vă face o idee despre modul în care tot felul de tipi lucrează în umbră, îşi riscă viaţa zilnic, doar pentru ca voi, cei ce alcătuiţi o societate, cu toate defectele şi răutăţile voastre, să vă puteţi preocupa de facturi, copii, sănătate, maşini, telefoane, bani şi alte chestii care nu vor încăpea cu voi în mormânt.

Nu pot da detalii asupra numelui meu, deoarece, când unul ca mine îşi scrie memoriile, mulţi oameni influenţi au interes să treacă neobservaţi. Am lucrat toată viaţa în serviciul de contraspionaj şi am participat la multe misiuni dubioase ce au presupus acţiuni ilegale, abuzuri, călătorii prin toată lumea, arme, crime, antrenamente, frustrări, pericole. Peste toate astea s-au adăugat nelipsitele dive, gagici, puicuţe, pipiţe, prostituate, femei ce îşi folosesc farmecele pentru a lega sau dezlega alianţe. Avertizez pe cei puritani sau asexuaţi, onaniştii clasici, prezenţi în fiecare grup, să nu mă toace cu procese pentru că nu sunt genul care să suporte mofturi. Încă ceva: personajele prezente în această lucrare sunt imaginare şi nu au nicio legătură cu cei care au trăit sau trăiesc. Orice asemănare de nume sau caracter este pur şi simplu întâmplătoare. Clar?

Dacă sunteţi pregătiţi, vă voi descrie una din primele mele misiuni, cea care m-a călit şi m-a pus în pericole despre care nu mi s-a spus nimic la academie. Deci, luaţi-vă siropul vitaminizant şi haideţi să depănăm amintiri.
Prima cântare: Alfa

E o dimineaţă specială. Alarma de pe telefonul meu sună la ora 6. Mă ridic din pat cu aceeaşi părere de rău pe care o am ori de câte ori reuşesc să dorm învelit cu lenjerie de mătase şi mă îndrept către duş. Sunt un tip singuratic. Meseria nu-mi permite să am relaţii serioase şi să ofer unei femei siguranţa şi stabilitatea la care visează, invariabil, toate reprezentantele sexului frumos. Mereu m-a pus pe gânduri această expresie: sexul frumos. De ce naiba sexul lor e frumos şi al nostru nu? După ce sistem se măsoară această frumuseţe? De ce intimitatea unei femei este considerată frumoasă? Mă rog, întrebaţi filosofii sau ginecologii, eu nu am răspunsul.

E una din zilele mele libere, aşa că îmi propun să nu-mi bat capul cu prostii. Vreau să citesc, să fac un pic de ordine prin casă, sa trag o fugă până la familia unui coleg mort în misiune, de care am eu grijă, aşa cum am promis muribundului, să frec menta, să beau câteva beri, să îmi vopsesc bicicleta.

Toate astea îmi dau mie siguranţa că sunt un om normal, că pot socializa, că pot fi mai mult decât un soldat, o brută ce ucide cu sânge rece, seduce pipiţe şi împarte castane contemporanilor. Toate astea în numele unor interese de stat.

Urmez ritualul zilnic, adică: ras, spălat pe dinţi, cafea, ţigară, muzică. În jumătate de oră sunt gata de orice, cu bateriile încărcate, cu o stare de spirit extraordinară. Mă îmbrac în ceva lejer şi mă apuc de curăţenie deoarece, fiind mai tot timpul plecat, apartamentul meu a avut de suferit la capitolul ăsta. Cu căştile pe urechi şi cu un sac de plastic în mâini încep să sortez ceea ce voi arunca.

Muzica se întrerupe şi aud vocea şefului meu, pe care, credincios legământului făcut la început, îl voi numi Cardinalul. Sincer să fiu, acest om are stofă de popă. Se îmbracă numai în negru, nu comite excese, tot timpul are un cuvânt din inimă pentru cei care îi cer sfaturi. Mintea sa, în schimb, este sclipitoare şi în permanentă căutare de soluţii neortodoxe la problemele grave cu care se confruntă. Tipul ăsta e pionul de rezistenţă al serviciilor secrete.

– Bună dimineaţa, dragul meu. Ce anume faci acum?

– În ziua mea liberă fac ce vreau, răspund eu, un pic iritat.

– Dacă nu era ceva grav, nu îndrăzneam să te sun. Te rog vino la sediu. Am nevoie de tine.

Închide telefonul, iar eu rămân să îmi rumeg nervii. Ce dracu mai vrea de la mine? Misiunea din care m-am întors ieri a fost un succes, aşa că mi s-a oferit un timp de refacere.

Poate nu ştiţi cum conduc. În primul rând, calc pedala până când acul vitezometrului ajunge la 100, apoi, sfidând orice regulă de circulaţie, urmez drumul spre destinaţie. Totul merge pe dos azi. Un echipaj de la rutieră, genul care stă în boschete să-i prindă pe şoferii care merg cu 60 în oraş, în loc să se preocupe ce cei care într-adevăr pun în pericol participanţii la trafic, se ia după mine, cu girofarele pornite, dar vă daţi seama că mă doare-n cot. Ăştia nu pot face faţă la stilul meu de condus. Scap de ei repede pe străzile nu prea aglomerate ale oraşului.

Ajung la sediu în timp record, parchez şi mă extrag din maşină cu un zâmbet amar pe mutra mea deosebită, ce face furori printre gospodinele neglijate de soţii mult prea preocupaţi cu minorele. Ah! Porci ce suntem! De ce alergăm după smaralde când ţinem un diamant în mână? Nu vă indignaţi, vă cunosc prea bine, aşa că nu ţin la mine porcăriile pe care vreţi să mi le serviţi ca scuze, prefăcuţilor.

Portarul ia poziţie de drepţi când mă vede şi mă salută regulamentar. Fără să-l bag în seamă, urc în liftul ce mă poartă spre biroul Cardinalului. Sunt curios ce anume l-a făcut să mă cheme. Noi doi avem o relaţie specială. Simt că are mare încredere în mine, că mi se poate destăinui, că am putea împărţi povara ce o poartă. Cu un asemenea om nu poţi fi prieten, poţi, cel mult empatiza. V-aţi prins? Bine.

Deschid uşa şi intru în locaţie.

Am fost în această încăpere de nenumărate ori, am ţinut multe sfaturi tainice, la ceas târziu în noapte, dar nu pot scăpa de senzaţia pe care o am între aceşti pereţi. Mă simt ca un elev chemat în cancelarie. Cardinalul este, ca de obicei, îmbrăcat impecabil, parfumat, bărbierit. Pipa sa din lemn de cireş împrăştie un miros de tutun englezesc. Mă priveşte din spatele biroului său imens cu severitate, deoarece sunt îmbrăcat într-o pereche de blugi peste care curge duios o cămaşă verde ca ochii mei. Ştiu că nu suportă ţinuta lejeră, mai ales la unul din agenţii la care ţine în mod deosebit. Sfios ca o fată în noaptea nunţii, care trebuie să explice soţului că a avut ea un accident de bicicletă când a fost mică, susţin privirea boss-ului şi spun:

– Bună dimineaţa. Vă rog scuzaţi ţinuta, dar am venit cât am putut de repede, atunci când am auzit că e o urgenţă.

– Ia loc , dragul meu, imediat vom fi împreună cu cea care are nevoie de ajutorul nostru.

Hopa! E prima dată când îl aud vorbind despre o femeie în termeni aşa delicaţi. Cardinalul este un misogin, dar din ăla de modă veche, care nu priveşte femeile decât prin prisma celor de K. Sunt sigur că odată cu bătrâneţea şi cu lichefierea puţinelor glande pe care le mai are funcţionale, acest omuleţ va acumula de două ori mai multe frustrări. Mă rog, nu e treaba mea. Sunt curios să o văd pe cea care a influenţat programul meu. Deja are o bilă neagră şi cred că va mai dobândi câteva după ce o voi asculta. Îmi aprind neglijent o ţigară din cutia aflată pe birou. Ştiu că am comis un sacrilegiu, dar puţin îmi pasă acum. Ce elev a mai fumat în cancelarie?

S-a adunat o grămăjoară frumoasă de mucuri în faţa noastră, atunci când cea care a spulberat ziua mea liberă intră în birou. Fraţilor, această tipă a primit pe loc de la mine titlul de regină a erecţiilor. Pe bune, ascultaţi ce vă spun. Buzele ei, cărnoase, proeminente, atinse delicat de un ruj răsfăţat cu sărutări în fiecare zi, m-au fascinat. Părul ei lung, negru, pieptănat drept, pielea ei albă, ochii negri, faţa cu trăsături perfecte,toate astea completau un tablou al unei femei mature, conştientă de frumuseţea ei. Perverşi cum vă ştiu, sunt sigur că doriţi detalii despre dotările acestei sirene. Vă spun doar atât: puicuţa asta avea tot ce trebuie, pus acolo unde trebuie. Nu mi-am permis să mă holbez excesiv la fesele ei pentru a nu fi luat drept măgar dar credeţi-mă pe cuvânt că aceste părţi ale anatomiei cu care a fost înzestrată erau, cum altfel?, perfecte.

Femeile nu sunt proaste aşa cum cred majoritatea masculilor. Imediat şi-a dat seama de efectul pe care l-a avut asupra mea, deşi, eu am încercat să maschez cumva protuberanţa ce ameninţa să-mi rupă fermoarul blugilor. Cardinalul a pus capăt acestei magii.

– Vă rog luaţi loc, scumpă doamnă. Vă prezint cel mai bun agent al meu. Nu este la curent cu problema pe care mi-aţi supus-o atenţiei, deoarece ieri s-a întors dintr-o misiune periculoasă. A sacrificat ziua lui liberă pentru a fi cu noi. Am încredere totală în el, aşa că puteţi povesti fără ascunzişuri.

Sirena asta se aşează lângă mine şi mă învăluie cu parfumul ei delicat.

– Domnule… Cum să vă spun?

– Spuneţi-mi Jack sau Daniel, cum preferaţi doamnă. Nu sunt importante numele în meseria noastră, fac eu, aruncând porumbiţei o privire de leu înfometat.

– Domnule Jack, soţul meu este ambasadorul ţării noastre în Suedia. Este plecat permanent. Eu am rămas aici pentru a avea grijă de copilaşul nostru, Andrei. Are doar 6 ani.

În momentul ăsta ochii gazelei se umezesc. Galant, cum sunt, îi ofer batista mea. Ea o apucă delicat şi pictează mătasea cu lacrimile ei de zeiţă.

– Vă rog să mă scuzaţi, dar nu mă pot controla. Andrei a fost răpit ieri. L-am dus la grădiniţă, am lăsat garda de corp în faţa clădirii, ca de obicei, dar, după o oră am primit un telefon. Mi se spunea că organizaţia Alfa are copilul. Eu trebuia să îl chem pe soţul meu în ţară şi să ne întâlnim cu un reprezentant al lor pentru negocieri. Nu am ştiut ce să fac, dar însuşi preşedintele m-a sfătuit să am o discuţie cu serviciile secrete, ceea ce am şi făcut. Asta e tot. Pe scurt. Vă rog, domnilor, aduceţi-l pe Andrei acasă. E doar un copil. Nu are nicio vină că trăieşte în lumea asta. Are şi o dietă specială deoarece suferă de o anumită intoleranţă alimentară.

Alte lacrimi inundă batista mea. Chiar mi-e milă de această femeie. Cardinalul este un dur, un tip care a văzut multe, aşa că fumează impasibil privindu-ne cu indiferenţă. E una din măştile sale preferate. Eu cuprind în palma mea umărul frumoasei soţii de diplomat şi rostesc solemn:

– Doamnă, îl vom găsi. Se pare că afacerea asta are implicaţii complicate. Voi fi nevoit să vă pun câteva întrebări. Soţul dumneavoastră când ajunge?

– În câteva ore.

– Perfect. Putem pleca de aici?

Cardinalul îmi dă aprobarea. Ofer braţul meu de oţel zânei şi ne evaporăm din peisaj. A dracului dimineaţă, nu?

Deschid portiera din dreapta şi aştept ca scaunul maşinii mele să se bucure că susţine aşa nişte forme. Sunt sigur că e foarte flatat golanul. Ce n-aş da să fiu în locul lui. După această manifestare a galanteriei cu care m-a înzestrat natura şi educaţia, sar la volan.

– Eu cum să vă spun, stimată doamnă?

– Îmi puteţi spune Renate, glăsuieşte îngerul.

Renate, deci. Ce nume frumos!

– Trebuie să ştii ceva despre mine. Sunt un tip care joaca după alte reguli decât cele clasice.

– Mi-am dat seama. Ştiu să etichetez oamenii dintr-o simplă privire. Ai calităţile pe care eu le apreciez. Unde mă duci acum?

– În umilul meu apartament. Vreau să aud toată povestea. Te rog să nu neglijezi nimic, orice amănunt este important în ancheta asta.

– Mă vei ajuta? Chiar îţi pasă de suferinţa mea?

– Draga mea, nu sunt în totalitate de fier. Dacă şeful cel mare mi-a dat mână liberă, pentru mine e suficient. Nu pun niciodată întrebări asupra motivaţiei celor ce îmi sunt superiori ierarhic. De multe ori mi-am riscat viaţa încercând să recuperez substanţe dubioase, ce pentru mine, puteau fi eprubete cu pişat de fată mare, dar pentru savanţi reprezentau piatra filozofală. Înţelegi? De data asta însă e vorba de o mare încărcătură emoţională. Eu am pierdut un frate. Avea doar 8 ani şi a fost răpus de o boală cumplită. Deh, Dumnezeu avea nevoie de îngeri.

Având în vedere valoarea pasagerului conduc prudent spre casă. Parchez în faţa blocului şi conduc aceasta minunată creatură spre scara blocului.

– Te rog să scuzi dezordinea, eu nu prea stau pe acasă.

– Nu e nimic. Nu am venit în inspecţie, îmi spuse ea încercând să surâdă.

Intrăm. O invit în sufragerie. Îi fac semn să ia loc pe fotoliu şi mă duc în bucătărie să fac o cafea. Aud cum aprinde o ţigară şi dă drumul la televizor. Un foşnet uşor, de haine care alunecă, mă face să ciulesc urechile.

Ceea ce am să vă spun acum pare incredibil. Ştiu. Chiar şi eu am rămas siderat. Tipa asta s-a schimbat într-o pereche de pantaloni scurţi şi un tricou, ambele pescuite din dulapul meu, a scos aspiratorul, şi mi-a spus:

– Îţi dezvălui toată povestea în timp ce te ajut la curăţenie. Nu am mai făcut demult aşa ceva. Plus că vreau să îmi abat gândurile. Îmi accepţi ajutorul?

Ce pot să spun? Mă aşteptam ca hainele ei să fie pe jos din cu totul alte motive, dar, în viaţa asta, de puţine ori îţi sunt îndeplinite dorinţele. Şi uite aşa, făcând curat prin casă, împreună cu o femeie pentru care mulţi ar ucide, sunt pus la curent cu situaţia. Povestea urmează scenariul clasic al cuplurilor pe care îndatoririle îi obligă să trăiască separat perioade lungi de timp. Ambasadorul este un tip carismatic, sportiv, educat, fără vicii, din ceea ce îmi spune ea. Mai am un pic să o întreb dacă posedă şi menstruaţie acest domn care pare din cale afară de perfect, dar mă abţin. Nu vreau să torn gaz peste focul suferinţei.

Aflu mai apoi că ea provine dintr-o familie bogată, este licenţiată în Istorie, cunoaşte câteva limbi străine şi a lucrat o vreme la ambasadă. După ce s-a născut copilaşul, toată atenţia ei s-a concentrat pe creşterea lui. Nu este la curent cu activităţile soţului. Totul decurgea normal până în momentul în care a primit telefonul de la organizaţia ce a revendicat răpirea.

E timpul să trec la metodele mele de anchetă. Sunt sigur că sub perfecţiunea asta din cuplu se ascund chestii omeneşti: gelozie, frustrare, adulter, tentaţii, minciuni.

– Renate, hai să lăsăm masca asta. Eşti doar cu mine acum şi tot ceea ce se vorbeşte rămâne între aceşti patru pereţi. Ce mi-ai spus tu e varianta pentru presă. Nu pot crede că o femeie de calibrul tău nu are admiratori, nu este curtată, nu este chiar forţată uneori, să facă anumite compromisuri.

– Te rog, drept cine mă iei?se indignează păpuşa.

– Dacă nu eşti sinceră cu mine nu pot face nimic. Poveştile pe care mi le-ai servit se găsesc în cărţi sau filme. Eu nu gust chestii din astea. Mai ales că e în joc şi pielea mea. Gândeşte-te la copilul tău şi lasă garda jos, măcar pentru o clipă, în faţa unui agent special ce are la dispoziţie numeroase metode de a te ajuta.

Toate aceste cuvinte i le-am spus privind-o în ochi şi lăsându-mi, aşa ca din întâmplare, mâna dreaptă pe părul ei. Farmecul meu, recunoscut de un mare procent al populaţiei feminine, îi topeşte reticenţa. Se prăbuşeşte în unul din fotolii şi începe confesiunea.

– A fost cineva în viaţa mea. L-am cunoscut acum şapte luni la o petrecere organizată de soţia primului ministru. Mi s-a spus că are afaceri în domeniul energiei. Nu ştiu ce m-a atras la el. Poate detaşarea pe care o afişa. Poate faptul că se bucura de independenţa pe care numai tinereţea şi banii ţi le pot oferi. Nu ştiu. Cert e că m-am îndrăgostit ca o puştoaică. Niciodată nu l-am primit la mine acasă. Niciodată nu ne-am afişat în public. Aveam un loc secret în care ne întâlneam. A fost o poveste pe cât de frumoasă pe atât de scurtă. De ce oare toţi bărbaţii au tendinţa să fugă atunci când li se dezvăluie anumite sentimente?

– Nu sunt eu specialist în chestiile astea. Dar de ce oare femeile învelesc totul în trăiri interioare?

– Cinismul ăsta al tău ascunde frica de relaţii sau e doar superficialitate?contracară ea.

– Nu e important. Când a fost ultima oară când v-aţi văzut?

– Acum trei luni. De atunci nu mai ştiu nimic de el.

Poate nu e important pentru anchetă personajul ăsta dar eu sunt meticulos. Nu las nimic la voia întâmplării. Plus că antecedentele adultere ale acestei creaturi cu forme perfecte îmi deschid noi perspective. Nicio femeie nu e uşă de biserică pentru că orice încuietoare are cheia potrivită. Succesul ţi se arată dacă deţii iarba fiarelor, care deschide orice lacăt.

Notez toate detaliile despre amantul afacerist, mai pun câteva întrebări despre soţul ei şi o anunţ că subiectul este încheiat pentru moment. E timpul să fac cercetări pe cont propriu.
Ştiţi ce îmi spune diva asta? Normal că nu.

– Te las să te desfăşori. Fac un duş, mă schimb şi plec.

Fără nicio umbră de pudoare aruncă hainele de pe ea. Rămâne într-o pereche de bikini minusculi, îmi face din ochi şi se îndreaptă către baie. Aud cum curge apa. Simt mirosul săpunului meu. Şi uit de control.

Dragii mei, şedinţa pe care i-am administrat-o sub duş acestei înfometate gazele ar trebui trecută în Kamasutra, la capitolul: nu practicaţi aşa ceva decât dacă aveţi lavă în vene. Să vă spun despre modul în care se contorsiona? Să vă spun despre catifeaua orgasmelor ei multiple? Să vă spun despre gustul ei, despre pielea ei, despre splendoarea intimităţii sale? Nu vă spun! Nu sunt chiar aşa pervers. Ceea ce vă dezvălui însă este faptul că subscriu la o afirmaţie ce se află pe buzele tuturor, având în vedere că am fost convins, fără dubii, că sexul femeilor chiar e frumos. Mai ales atunci când unghiurile din care îl priveşti se modifică rapid. Halucinanta experienţă am mai avut. Se desparte de mine cu un sărut suav şi îmi spune:

– De mâine, îmi vorbeşti la persoana a treia şi faci tot ce îţi stă în puteri pentru a aduce îngeraşul meu înapoi. În caz contrar, voi avea grijă să nu mai vezi lumina soarelui pentru multă vreme. Acesta e numărul meu de telefon. Te rog sună-mă când ai veşti.

Nu răspund.

Rămân singur, sărutând în tăcere aroma parfumului cu care m-a învăluit iar după câteva minute simt în mine declicul ce m-a urmărit toată viaţa. Mi-am scos-o din cap. A devenit doar încă una din multe altele. Morţii mă-sii, de ce nu pot fi şi eu normal? Pe de altă parte, un om normal nu s-ar fi bucurat de asemenea senzaţii. Voi ce părere aveţi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *