Jack Vindecătorul în insula Barasutra – o mostră.

Nu mă dau eu mare autor. Nu pentru asta m-am pregătit și mă pregătesc în continuare. O fărâmă de talent nu face mare pe nimeni. Și totuși reputația de scriitor ajunge înaintea mea oriunde mă duc. În capodopera Jack Vindecătorul v-am povestit cum am anihilat o bandă de infractori care făceau trafic cu arme la malul mării. Știți foarte bine că eminența cenușie, capul răutăților, era un nene numit Mânuță. Acum e la bulău pentru o lungă perioadă. Dau aceste detalii pentru a vă reaminti doar. Sunt sigur că nu există iubitor de literatură polițistă care să nu fi citit acea lucrare genială. E momentul să fac anumite precizări. Vă spun de la început că în multe anchete am lucrat sub acoperire. Nu am făcut uz de poziția mea în serviciile secrete, tocmai pentru a câștiga încrederea celor cu care vin în contact. Cine naiba mai e sincer, sau mai stă de vorba, cu un gabor în zilele astea? Vedeți? Mă gândesc la toate. De asta sunt asul așilor. Omul care sodomizează moartea și infractorii care pun în pericol siguranța statului.

Înainte de a trece la acțiune, trebuie să știți că personajele aestei lucrări sunt fictive. Orice asemănare cu persoane care au trăit, trăiesc sau vor trăi este pur și simplu întâmplătoare. Clar? Asta ca să nu mă toace la cap tot felul de leșinați cu procese. Sau tot felul de mimoze care își doresc o bucățică din celebritatea mea. Genul ăsta de patetici vor primi de la subsemnatul o sută de palme. Cu piciorul. La domni mă refer. Doamnele vor beneficia de o ședință de spanking sau fisting, după caz și după preferințe. Atât am avut de zis în prolog.

S-a înțeles, da?
Capitolul 1 – De gardă în lanul de porumb.
Foarte multă lume are o impresie greșită despre cei care lucrează în serviciile speciale. Toți ne cred niște roboți. Niște duri. Incapabili de sentimente, compasiune sau empatie. Disciplina e o chestiune obligatorie în munca asta. Așa mi s-a spus încă de la primele antrenamente. Din păcate sau din fericire, nu am reușit să mi-o impun. Asta mi-a adus multe necazuri. Doar rezultatele mele deosebite m-au salvat de la o ieșire prematură la pensie. Nu e timpul pierdut însă. Riscurile pe care mi le asum zilnic mă pot trimite direct la Sfântul Petru. Tot o pensionare anticipată se cheamă și asta, nu? Să nu mai pierdem timpul cu aceste dovezi de înțelepciune. Pe lângă mine, Osho ăla, idolul pițipoancelor deștepte de pe facebook, pare un moșneag senil.

Sunt la un dineu important. Da dragii mei. Un dineu excepțional. Numai nume grele. Vedete de cinema, ziariști, oameni de afaceri de mari succesuri, normal, ambasadori, politicieni de mare rang. E vorba că vine și președintele. Cum care președinte? Al țării. V-ați prins de importanța evenimentului? Locul ăsta colcăie de SPP-iști, SRI-iști, SIE-iști și orice alți iști mai vreți. Vă dați seama că așa o adunare, sau adunătură, luați-o cum vreți, dar luați-o peste tot, reprezintă proritate absolută din punct de vedere al securității. La malul mării se desfășoară. Într-un loc pe care nu-l pot dezvălui. Când un tip ca mine își scrie memoriile nu este indicat pentru siguranța lui să dea detalii din dosare. Tot ce vă pot spune e faptul că doar o stațiune de fițe poate găzdui un așa eveniment. Și ce fițe. Nu am mai văzut așa ceva.

În parcare doar bolizi de sute de mii de euro. Unul din producătorii mondiali de renume a împins nebunia atât de departe încât a trimis un prototip. Vă dați seama? O mașină care nici macar nu a fost lansată pe piață. Chiar luand în calcul faptul că, în mod sigur, concurența va avea acces liber. Ăștia nu sunt normali.
Încă de la intrare participanții au fost serviți cu șampanie făcută din alge marine crescute în spațiu. Ce vrei mai bio de atât? Nici nu știam că există așa ceva. Paharele erau de diamant. Cum naiba? Tot nu știu. Atâta lux și opulență nici la curtea lui Tuthankamon nu cred că a existat. După șampanie a urmat o gustare. Dulceață de sâmburi de căpșuni servită pe aripi de libelulă. Vă dați seama?

Cum am ajuns eu aici? Habar nu aveți, așa e? Nu sunt genul care să frecventeze asemenea petreceri. Nici nu-mi permit de fapt. E clar că sunt în interes de serviciu, nu? Colegii mei sunt infiltrați peste tot. Se vede de la o poștă că încearcă să se încadreze în atmosferă, dar asta e ca și cum ai cere unui elefant să meargă la o petrecere de balerine. Și să mai fie și de nerecunoscut. Având în vedere că pregătirea mea de bază e cea medicală, am fost însărcinat cu coordonarea echipajelor de asistență de urgență. Acoperirea mea e perfectă. Îmi stă bine în halat alb. Am moacă de doctor. Mai ales că fata de la machiaj mi-a pus o pereche de ochelari cât două borcane și s-a chinuit enorm să mă facă să par mai bătrân. Deh, natura nu poate fi păcălită așa ușor. Multe dintre personalitățile de aici au venit cu medicul personal. Chiar și așa, eu răspund de sănătatea tuturor. Îmi iau în serios treaba deși mi s-a spus să fiu foarte atent la orice potențială amenințare. La orice potențial complot.

Să vă mai descriu toaletele doamnelor? La rochii mă refer. Doar nu mă credeți așa pervers încât să folosesc wc-ul de la secțiunea women. Am să fac o glumă proastă într-o zi și am să vopsesc wo. Va rămâne doar men pe ușă. Să vedeți atunci ce poșete peste cap își vor lua anumiți domni. În fine. Cei mai mari creatori de modă s-au întrecut în imaginație și lux. Punctul culminant a fost rochia unisex și pantalonii cu sondă urinară pentru lesbiene. Deosebite creații. Vă dau cuvântul meu de onoare.

Ca să nu ne pierdem în detalii inutile, imaginați-vă opulența în cel mai înalt grad. Nimic nu a contat pentru a asigura sucesul acestei mascarade. Pardon. Recepții. Curioși cum vă știu, mă veți întreba care naiba a fost ocazia atât de specială. Vă lămuresc imediat. Ați auzit de Barasutra? Nu. Nu e nicio greșeală. Obsedații să se abțină. Am scris corect Barasutra. Ai? Ați auzit? Bănuiam eu că nu. Barasutra este o insulă în Pacific. Nu are mai mult de trei sute de kilometri pătrați și o mie de locuitori. Forma de organizare este monarhia. Acest trib, pardon, acești cetățeni sunt conduși de un rege. Mosuko Ivingi al Doilea. Primul, normal, a fost tatsu. Acest deosebit aristocrat e în vârstă de 70 de ani și e enorm. Cântărește 240 de kilograme. Ceea ce în Barasutra e un semn de mare noblețe și bunăstare, media fiind undeva la 50. Tot poporul munceste să hrănească această balenă. Numai la micul dejun îngurgitează o sută scoici, zece kilograme de alge, cinci litri de lapte de capră pestriță ( animal sacru în Barasutra și protejat de lege ), zece pâini și patru kilograme de file de pește spada ( de asemenea animal sacru în Barasutra).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *