Jack Vindecătorul la Suceava.

Voi mă ştiţi,nu? Când vă promit ceva mă ţin de cuvânt. Am reuşit să materializez Jack Vindecătorul. În primul rând vreau să precizez că acest volum este rezultatul unei munci de echipă. Eu am scris textul, dar forma finală a trecut testul corecturii făcute alături de Mircea Nanu Muntean (Gandalf) şi George Sauciuc (Sagy). Partea grafică este realizată de Bogdan Soren Popescu (The Legend), cel care a realizat coperţile volumelor Dispensarul SF, Adnana şi HB-Scrisuri.

Vreau să vă mai spun că această carte este un exerciţiu literar. Este o modalitate de a mă întâlni cu voi, cei care mă citiţi. Este o avampremieră la ceea ce va urma în toamnă sau în iarnă, încă nu ştiu, anume Invazia zombi. Această carte îmi aduce o bucurie enormă. O bucurie pe care o simt de fiecare dată când sunt faţă în faţă cu cititorii. Nu scriu pentru critică. Nu scriu pentru reviste de specialitate. Nu scriu sperând la premii sau la o recunoaştere din partea celor care se ocupă cu fenomenul cultural. Nu! Scriu pentru voi. Pentru cei care mă urmăriţi. Pentru cei care interacţionaţi cu mine. Pentru voi, cei care sunteţi alături de mine. Pentru voi, cei care vă doriţi volumele mele. Sunt onorat de atenţia voastră.

Lansarea va avea loc mâine, 2 august, orele 14, la Centrul pentru susţinerea traditiilor bucovinene. Preţul unui exemplar va fi de 10 lei. De asemenea, am 15 exemplare din Dispensarul SF, care nu sunt în programul Carte pentru medicamente. Le puteţi achiziţiona mâine la preţul de 15 lei bucata. V-am pregătit şi câteva surprize. V-am pregătit, cum altfel?, o întâlnire cu cel care este alături de erou, Mister Jack Daniel, Old Nr 7. Vom râde. Vom glumi. Vom spune poveşti. Vom lega prietenii. Vom petrece un timp deosebit de plăcut împreună. Vă aştept, da?

Bun. După cum probabil ştiţi, sunt implicat în campania „Cât costă inima copilului tău?”. Menţionez că toate fondurile strânse din vânzarea volumelor vor fi donate pentru operaţia fetiţei. Vă mai spun că până acum am reuşit să strâng 1500 de euro. Mai este timp până pe 15 septembrie. Nu vreau să fiu obsesiv. Nu vreau să vă plictisesc. Vă spun doar atât: voi sunteţi cei care puteţi face diferenţa între viaţă şi moarte în cazul acestui copil. Pe bune. Am riscat implicându-mă şi dându-mi drumul la gură în public. Sunt convins că voi fi şicanat la un moment dat. Îmi asum asta. Ceea ce nu pot concepe însă este eşecul acestei campanii. Mă va marca tare. Sincer. Voi mă ştiţi. Nu vorbesc prostii. Sper să nu experimentez depresia şi totala lipsă de motivaţie şi încredere dacă nu voi reuşi să strâng toată suma. În fine.

Vă voi mai povesti mâine despre aspectele astea. Şi tot mâine vă voi propune o aventură poliţistă cu spioni, cadavre, cafteală, mult Jack şi, normal, tipe trăznet. Peste toate astea veţi găsi un erou cinic, deştept, sportiv, masculin fără a fi libidinos, asul serviciilor secrete. V-am trezit interesul? Bine. Luaţi-vă vitaminele şi urmaţi-mă. Începe acţiunea! Cum ar spune San-Antonio. simulare-3d-jack

O părere la “Jack Vindecătorul la Suceava.

  1. jugulator

    Oh, da, San-Antonio! Din fericire nu stateau ai mei sa se uite ce carti devoram eu prin generala si liceu. Majoritatea erau complet pe linga programa scoala si SA era unul dintre autorii favoriti… 😉

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *