Mansarda cu Poveşti- First blood…

Dragii mei, încă simt adrenalina în sânge, datorită atmosferei extraordinare din această seară. Am avut emoţii foarte mari, am sperat ca totul să iasă bine, dar ceea ce s-a întâmplat a fost cu mult peste aşteptările mele.

Întâi de toate, publicul a fost numeros, ceea ce nu poate decât să ne încânte şi să ne facă să ne simţim apreciaţi. Nu vreau să dau cifre pentru a nu ştirbi contribuţia fiecăruia, dar am avut surpriza să văd persoane care au participat pentru prima oară la o asemenea manifestare.

Ştiu că nu e frumos să încep cu regrete, dar eu sunt un tip sincer şi nu pot ţine anumite emoţii doar pentru mine, de aceea vă fac o confesiune: m-a cam durut absenţa Zidului de Hârtie, deşi noi am adresat o invitaţie unui membru fondator. Nu vreau să filozofez pe tema asta, aşa că trecem mai departe, mai ales că subiectul e fierbinte şi brăzdat de numeroase comentarii cu încărcătură negativă între mine şi unul dintre cei care participă la lucrările lor. Vă promit că voi face precizări într-o postare viitoare, chiar cu riscul de a-i face publicitate acestui grafician, cunoscut doar de elevii săi, asupra cărora are avantajul catedrei.

Dragii mei, am fost filmaţi, înregistraţi, notaţi, de către oameni din media suceveană, aşa că, sper să ne puteţi găsi atât la radio cât şi la tv. De asemenea, avem promisiunea regizorului Constantin Ulian, că vom avea o arhivă multimedia cu toate întâlnirile Clubului de Iniţiativă Literară.

Pot să vă dezvălui faptul că eu şi maestrul George Sauciuc ne-am întâlnit mai devreme şi am aranjat sala, am listat anumite lucrări, am dat telefoane, am întâmpinat invitaţii. Emoţiile au fost mari, pot să afirm că nu l-am văzut niciodată pe Horhe în această ipostază. Cuvintele se rostogoleau greu, zâmbetul său sarcastic a dispărut, atitudinea sa „miserupistă” nu era prezentă.

Bun, hai sa facem cronologia evenimentelor.

La ora 18 am început lucrările oficiale prin discursul doamnei Ilinca Rusu. Aceasta a mulţumit invitaţilor pentru faptul că au onorat Mansarda cu Poveşti cu prezenţa lor, a dat câteva repere şi mi-a plasat mie cuvântul.

Cum nu vreau să vă plictisesc, vă dau doar un citat din deschiderea mea: „ Noi am creat un mediu şi un cadru în care creatorii şi consumatorii de literatură au posibilitatea de a se dezvolta şi ne exprimăm speranţa că ceea ce facem aici va avea ecou în mediile interesate, cu care noi am dori sa colaborăm

Am făcut apoi o prezentare a Clubului de Iniţiativă Literară, a proiectului său de debut, cenaclul Mansarda cu Poveşti, a paginii de web, şi am asigurat publicul şi presa prezentă că preocuparea noastră principală este cultura, promovarea autorilor, descoperirea de tinere talente, şi disponibilitatea de a citi şi a da mai departe.

Acestea fiind spuse, am deschis oficial lucrările, pasând domnului Mircea Nanu Muntean cuvântul, pentru a modera cenaclul.

Voi fi corect şi voi începe, în ordine cronologică, cu

Ilinca Rusu.

Această doamnă are asupra mea un efect puternic. Eu o cunosc de 6 luni, am ascultat-o mereu cu mare atenţie şi de fiecare dată mi-a făcut impresia unui progres, atât ca formă literară cât şi a ideilor. În această seară ne-a propus trei lucrări.

Vom începe cu prima, numită Poveste. Nu vorbesc în numele tuturor, dar mie mi-a dăruit impresia unor mari regrete, având in vedere că lumea pe care o construieşte un copil în mintea sa dispare odată cu maturitatea. Mi-a amintit de Fetiţa cu chibrituri, povestea mea preferată. Finalul a fost deosebit: Suntem ceea ce gândim.

A doua lucrare prezentată de această doamnă s-a numit Din negura vremii. Menţinând atmosfera de basm cu care a început, autoarea face apologia următoarei axiome: cel mai frumos cadou pe care i-l poţi face unui copil este o poveste. Doar un copil poate trăi la cote maxime magia, misterul, frica, speranţa într-un viitor perfect.

Ultima lucrare a doamnei psiholog s-a intitulat Povestea frunzei. Aceasta, dragii mei, eu am perceput-o prin prisma unor lecturi eretice cu care m-am confruntat mai demult. Înzestrarea lumii vegetale cu senzaţii, emoţii, conştiinţă, a rezonat cu cele mai ascunse viziune ale mele. Se spune că prima lume de pe aceasta planetă a fost dominata de inteligenţa vegetală, de acea vă las pe voi să vă documentaţi asupra complexităţii subiectului.

În concluzie, Ilinca Rusu se înscrie sub semnul progresului pe care noi l-am descris în nenumărate rânduri. Cea mai mare bucurie a noastră este faptul că aceasta autoare a reuşit să depăşească seducţia unor eseuri psihologice şi continuă să găsească înăuntrul ei forţa de a crea literatură. Îi dorim mult succes pe această cale şi o asigurăm de toată preţuirea noastră.

Cristina Lauric.

După cum ştiţi, între noi şi această autoare este o relaţie specială, dar asta nu ne împiedică să fim obiectivi. Deşi am spus de nenumărate ori că nu comentez poezie, voi da totuşi câteva repere. Lucrările domniei sale au fost multiple. Vă pot preciza titluri ca: Dor, Crâmpeie, Iubesc tăcerea, Candela aprinsă, Dulcea sărutare, Lanuri cu maci, Sămânţa roşie, Conştiinţa vie.

Sper să nu fiu pus la zid ( sic) de către poeţi, dar îmi permit să fac următoarele observaţii:

– starea de reverie şi contemplaţie ce stă la baza acestor lucrări provine dintr-o foame a autoarei după iubire, tandreţe, perfecţiune, puritate.

– forma textului se încadrează în canoanele moderne ale exprimării în vers alb.

Marele avantaj al domniei sale constă în capacitatea de a crea imagini, flashuri, ce pot inspira pe mulţi dintre autorii ce au privilegiul de a o asculta.

Mi-au plăcut următoarele exprimări: secundă fără de veac, uit mereu de tine, iubesc ţipând, te repeţi căutându-te pe tine.

În încheiere, vă las să meditaţi asupra celor spuse de maestrul George Sauciuc la adresa autoarei: Cu adevărat ne demonstrezi că poezia se adresează exclusiv sufletului.

Constantin Horbovanu.

Unul dintre membrii fondatori ai CIL, un adevărat domn al satirei cu o aură de cavaler medieval, gata oricând să îşi verse sângele doar pentru a colora năframa domniţei ce i-a făcut onoarea se a-l urmări la turnir, ne-a demonstrat ce înseamnă maturitatea, experienţa, şi bunul simţ în lumea artiştilor. Nu voi comenta lucrările domniei sale deoarece am senzaţia că voi comite un sacrilegiu, dar pot să vă spun că a fost aplaudat îndelung şi fiecare dintre cei prezenţi au subscris tacit la recunoaşterea valorii domniei sale.

Suntem onoraţi că îl avem printre noi şi îi dorim pe această cale multă putere de muncă. Sperăm, de asemenea, ca îi vom putea oferi o motivaţie pentru viitoare scrieri.

Livia Feidaros.

Aceasta doamnă rămâne pentru noi un mister deoarece înfăţişarea ei inocentă şi carismatică este eclipsată de imaginile sumbre pe care le creează în scrierile domniei sale. În această seară ne-a recitat povestirea Clădirea, ce, pe mine, m-a lăsat fără cuvinte. Sincer să fiu, nu am înţeles în mod clar ce anume era aceasta clădire, corp de piatră ce înghiţea corpurile de carne, dar am în intenţie prezentarea ei domnului Oliviu Crâznic. Povestirea are o tentă gotică ce va încânta ochii maestrului. Mi-a plăcut o expresie încărcată de simbolism: clădirea se punea între mine şi el. Aceasta imagine îmi evocă perversitatea şi ipocrizia lumii întregi ce, în invidia ei, este capabilă să taie aripile unei iubiri interzise. Atragem atenţia asupra acestei doamne deoarece credem ca evoluţia ei va fi una demnă de luat în seamă.

Dacă ni se permite un sfat: ar fi de preferat ca textele domniei sale să fie mai lungi deoarece atmosfera pe care reuşeşte să o creeze este generoasă în imagini ce parcă sunt ascunse prea rapid.

Oliviu Crâznic.

Departe de noi intenţia de a face o recenzie asupra lucrării domniei sale Însângerată, luna. Considerăm că suntem prea mici pentru a mai adăuga ceva celor ce s-au scris până acum. Respectăm foarte mult opinia domnului Mircea Coman, pentru a ne erija în comentatori.

Ceea ce putem face, însă, este să descriem modul în care a fost prezentat şi primit acest autor.

Biografia sa a fost citită de către mine, Vindecătorul, punând accent pe romanul său, …şi la sfârşit a mai rămas coşmarul, pe antologia Cele 12 feţe ale goticului, precum şi pe activitatea sa de prozator, pe premiile cu care a fost încununat, pe bună dreptate, ca cel mai bun scriitor român al momentului.

Acum, referitor la lucrare, pot să vă spun următoarele:

– eu, de 6 luni citesc povestiri la cenacluri, timp în care am învăţat să simt publicul.

– de această dată, de la primele cuvinte s-a făcut linişte, s-a oprit muzica de fundal, ţigările s-au sfărâmat în scrumiere, ochii tuturor au fost aţintiţi către mine

– atmosfera pe care am indus-o prin lectură a făcut parcă timpul să îngheţe.

– am văzut privirile fixe ale autorilor, stupoarea publicului, transpiraţia de pe fruntea operatorilor tv

– am simţit fascinaţia tuturor în faţa unei lucrări ce a constituit momentul de aur al cenaclului.

Vă mulţumim, domnule Oliviu, în numele Clubului de Iniţiativă Literară, a publicului pentru ceea ce reprezentaţi acum în literatura contemporană. Am fost onoraţi să vă avem printre noi.

Vindecătorul.

Lucrarea mea Olympus Mons o veţi găsi în Gazeta SF, numărul din Iulie, aşa că vă aştept acolo cu impresii.

Acestea au fost lucrările oficiale.

Spre marea noastră bucurie, am fost vizitaţi de domnul Alexandru Băişanu, care a stat cu noi ceva timp şi ne-a făcut promisiunea că la şedinţa viitoare ne va recita din creaţiile domniei sale. Lăsând la o parte discursul politic, domnul conferenţiar ne-a dat girul domniei sale, ne-a încurajat şi ne-a asigurat că ne va sprijini în proiectele noastre următoare. Pot să vorbesc în numele tuturor şi să afirm că atitudinea domniei sale, carisma, modul degajat în care ne-a vorbit, ne-au făcut sa simţim că întradevăr suntem un pion al culturii sucevene.

La final, am fost onoraţi cu prezenţa domnului Konstantyn Ungureanu Box, poet care ne-a citit lucrarea Elegie pentru Nimeni ca mine. Am permisiunea să o reproduc, din nou fără a o comenta.

Pentru un Nimeni ca mine
Am murit o parte din viaţă
Şi mai am încă mult de murit
N-am trăit destul
Trupul tău verde
Verde veronez
Mi-e dor să-mi spui
Că-ţi sunt plăcut
Taină să-ţi fie
Sărutul durerilor mele.
Cu toate păcatele lumii
Trupul meu să se împodobească
Lumea mea e o simplă linie
Linie ce-ţi creionează
Ochii şi buzele
Dar ochii tăi mi-au smuls ochii şi văzul
Buzele tale acoperindu-mi cu răni trupul
Toate acestea doar pentru o pată de culoare
Pentru o pată de culoare
Chipul nimănui ţi-l desenez
Conturându-ţi ochii şi buzele
Să-mi zâmbească.

Ce pot să spun la final?

Orice om este creat pentru a visa.

Să auzim de bine, dragii mei. Şi să nu uit, pagina web a Clubului de Iniţiativă Literară va fi disponibilă foarte curând. Sagy întâmpină câteva mici dificultăţi tehnice.

3 păreri la “Mansarda cu Poveşti- First blood…

  1. Oliviu Craznic

    EU sunt extrem de onorat de aprecierea membrilor Mansdardei cu povesti – si nu pot decat sa fiu fericit si sa va multumesc ca m-am aflat acolo daca nu personal, atunci prin scrierile mele. Sper intr-o zi timpul sa imi permita sa va cunosc pe toti, sa fiu prezent la o sedinta a acestei utile, interesante si frumoase initiative. Pana atunci, va multumesc pt interesul acordat lucarilor mele si va felicit pt activitatea de promovare a literaturii de calitate.
    P.S. As fi, desigur, foarte interesat sa iau cunostinta de scrierile domnisoarei Livia – Florin, poate imi trimiti tu un text, cu acordul domnisoarei, desigur.

    Răspunde
  2. Pingback: Mansarda cu Poveşti « Panou de predare

  3. Cristi

    „Sagy întâmpină câteva mici dificultăţi tehnice.” – deh, daca ii place sa se chinuie singur… I-am zis sa ma sune daca are nevoie dar, ca de obicei, isi aduce aminte cand e prea tarziu.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *