coperta_dsf

Mersul pe sârmă fără plasă de siguranță.

În ultima vreme toată lumea s-a specializat în scuze. În aruncarea responsabilității asupra altora. Atunci când ceva merge prost sau când nu merge, de cele mai multe ori, apar imediat în presă tot felul de persoane, care încep să explice cauzele eșecului. Nu contează că e vorba de sănătate, învățământ, situații de urgență, legi făcute cu picioarele. Nu! Nu are importanță. Se găsesc scuze pentru orice. Și, bineînțeles, de vină e mortul sau sistemul. Niciodată cei care sunt plătiți să prevină sau să rezolve astfel de situații.

Mor oameni în tragedii aviatice, nu contează unde, că în Apuseni sau pe un amărât de lac din Constanța. Se aruncă oameni de pe blocuri. Alții își dau foc. Unii mor cu zile prin spitale sau sunt agresați de tot felul de clanuri de “cetățeni europeni” . Când se intervine? Când e prea târziu. Răspunde cineva? Niciodată. Băh, minunată țară mai avem.

Știm toți cum trăim. Știm toți cu ce greutăți ne confruntăm. Ceea ce însă nu știm toți este faptul că bariera dintre sănătatea mintală și boala mintală e extrem de subțire. Ființa umană poate duce multe. E o trăsătură a speciei. Doar că timpurile moderne supun această ființă la un consum nervos extraordinar, care, mai devreme sau mai târziu, va avea efecte nocive. E ușor să judeci. Să spui că un nebun s-a aruncat de pe bloc. Când te pomenești părăsit, cu copii de care trebuie să ai grijă, cu dificultăți materiale enorme, ce poți face? Până unde poți căra povara asta? După ce îți seacă lacrimile ce faci? Unde mergi? Cum te descurci? Cum să împarți un ou la trei? Cum să îmbraci trei copii cu două tricouri? Cum să faci față vieții? Toate astea la un moment dat te pot copleși. Și clachezi. Și te urci pe un bloc. Și stai acolo 36 de ore. Și vin tot felul de băieți, posibil pregătiți teoretic, dar nu sunt în stare să te ajute. Și mai aduc vânjoșii pompieri sau ce or fi ei un rahat de pernă din 1977. Că, deh, avem bani de orice rahaturi inutile, doar de dotări specifice unei munci în domeniul urgențelor nu. Lasă că economisim pentru borduri și panseluțe, pentru studii de fezabilitate la drumuri inexistente, pentru bucăți de plastic cu cip pe ele, pentru pensii speciale, pentru retrocedări, pentru despăgubiri, pentru orice chel care are nevoie de tichie de mărgăritar.

Asta în timp ce mulți dintre noi trăim mergând pe sârmă. Fără plasă de siguranță. Știu. Îl luați în brațe pe “mie nu mi se poate întâmpla”. Știți ceva? Ba da. Vi se pot întâmpla multe. Și tot așa, nimeni nu va da doi bani pe voi. Pentru că nici voi nu dați doi bani pe ce se întâmplă în jurul vostru.

Abia în situații de criză se vede adevărata incompetență a celor plătiți din bani publici. Banii ăia pe care voi, sclavii care munciți, îi dați lunar, că vreți, că nu vreți. Fără să vă intereseze unde ajung. Plouă un pic în țara asta, pleacă la vale sate întregi. Rămân oameni sub cerul liber. Ninge mai puternic și se pun 15 centimetri de zăpadă pe drumuri? La revedere. A paralizat tot. Vă dați seama ce apocalipsă va fi în caz un cutremur mai serios? Chiar nu e în stare nimeni să reacționeze în situații din astea? Aaaaa. Reacționează cu scuze și explicații inutile. Degeaba îmi spuneți ce găsiți la autopsie dacă nu sunteți în stare să preveniți decesul sau să reanimați victima. Și nu mă refer aici la situații medicale punctuale. Mă refer la sistem și la cei care sunt puși să-l facă să funcționeze.

Mai țineți minte incendiul de la maternitatea din marea capitală europeană, marea mahala? Cine a fost de vină? O asistentă. Cică. Că prizele erau ca naiba, că nu erau senzori de fum, că personalul era mai mult decât insuficient, de toate astea nu a spus nimeni. Normal, ni s-a explicat de către marii specialiști că e nașpa să te și să naști în România în spitale de stat. Eu asta am înțeles.

Ce e trist? Că trebuie să umblăm cu plasa de siguranță la noi. Noi singuri trebuie să avem grijă pe mâinile cărui doctor ne dăm. În ce spital ne internăm. Ce învățători sau profesori au copiii noștri. Noi singuri trebuie să ne ocupăm iarna de căldura în apartamente. Noi singuri trebuie să ne descurcăm cu siguranța pe străzi. Cu mizeria. Cu gropile de pe drumurile plombate anual. Cu insectele din parcuri. Da. Noi trebuie să facem totul singuri. Nu v-ați săturat? Nu va dura mult și va trebui, tot noi singuri, să ne facem rost de apă potabilă, de curent electric, gaz și multe altele. Că, nah, cei responsabili ne vor explica din nou că e nasol să ții cu tot dinadinsul să vrei să trăiești în România.

O părere la “Mersul pe sârmă fără plasă de siguranță.

  1. tatiana. patti

    Adevarul e greu.de acceptat ,preferì sa treci mai departe si sa-ti zici ca tu nu poti sa faci nimic pentru ca ai o varsta ,pentru ca nepasarea e mai buna si asa traiesti egoist in continuare ! Suntem prea obositi de problemele personale si devenim apatici si insensibili….

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *