Mi-e ruşine că sunt român, caut ţară natală…

Toţi cei care faceţi parte din generaţia mea aveţi o anumită mentalitate, anumite concepţii despre muncă, despre şcoală, despre educaţie, despre valori. Fără să vreau să jignesc pe nimeni, fără să generalizez, vreau totuşi să îmi vărs năduful provocat de anumite situaţii pe care le trăiesc în ţara asta paradoxală.

Eu mă consider un tip educat, cu bun simţ, poiliticos. Am fost în multe locuri, am vorbit cu tot felul de oameni, am stat la tot felul de hoteluri, mai scumpe sau mai ieftine, am băut alcoale pe la tot felul de terase, deci nu pot fi acuzat de ignoranţă în domeniul ăsta al deplasărilor.

Toate aceste călătorii ale mele mi-au confirmat faptul că marea majoritate a românilor sunt inculţi, prost crescuţi, beţivi, duplicitari. În schimb, la snobbism şi la fiţe nu ne bate nimeni. Avem generatii tinere care nu pot lua un amărât de bacalaureat, ba mai mult, pică cu note de 2 sau 3, nu au în cap decât cluburi, maşini şi gagici/ băieţi, toate astea condimentate cu alcool sau/şi droguri, generaţii care cred că totul li se cuvine fără muncă. Avem generaţia de pensionari, veşnic nemulţumită şi bolnavă, târându-şi existenţa de pe azi pe mâine, dar înjurând orice guvern, crescând câini pe la blocuri şi aruncând invective ori de câte ori li se fac observaţii în legătură cu pretenţiile lor, de cele mai multe dăţi exagerate. Avem o generaţie de mijloc, cea care munceşte de îi sar ochii, înglodată în datorii pe la bănci, toate astea pentru un aşa zis trai decent ce constă de cele mai multe ori într-o amărâtă de maşină şi un rahat de apartament.

Peste toţi ăştia se ridică generaţia de manelari, de ţepari, de combinatori, de interlopi, de jmecheri care sunt paznici angajaţi pe la tot felul de firme de protecţie, de fufe distruse care sug din greu de mici tot felul de mădulare în speranţa că vor curge banii, de cerşetori plecaţi pe afară, făcându-ne de tot căcatul. Pe bune, ţi-e ruşine să spui că eşti român.

Cum plm să vii la mare, să stai la cort, dar să mergi la restaurant cu iphone 4 şi să te iei în gură cu chelnerii că tu vrei să fii servit ca un şeic? De unde plm au tot felul de analfabeţi bani pentru maşini de sute de mii de euro? Mai ales că ţara asta nu produce nimic, deci nu poţi face afaceri la scară mare, mă refer la afaceri legale.

Spunea Cioran de o schimbare la faţă a României… Săracul filosof…

Europa ne suportă doar pentru faptul că am devenit piaţa de desfacere pentru rebuturile lor şi cumpărăm toate căcaturile la preţuri exorbitante. Ţara care poate hrăni 80 de milioane de oameni importă grâu, ţara care are resurse naturale importante stă la uşile civilizaţiei ca o slugă, ţara care a avut industrie puternică este acum pusă pe avarie. Şi toate astea din vina cui?

Să vă spun?

Din vina noastră, a tuturor, pentru că suntem neam de traistă şi nu am vociferat ca grecii când tot felul de umflaţi care acum apară democraţia au vândut bucată cu bucată totul acum 20 de ani. Deci, ciocul mic, ne merităm soarta.

Eu nu am de gând să îmbătrânesc sperând că o generaţie analfabetă şi drogată îmi va da pensie. Îmi mai acord 2 ani în ţara asta apoi ne vom auzi din Suedia.

La final, am o mare rugăminte: dacă există printre voi, cei care mă urmăriţi, cineva care îmi poate dărui un curs de suedeză, contactaţi-mă pe mail sau facebook. Vă mulţumesc.

39 de păreri la “Mi-e ruşine că sunt român, caut ţară natală…

  1. Alexandru Ioan

    Eu am locuit vreo 10 luni în Norvegia, dar ce-am apucat să învăţ din nynorsk şi bokmal am uitat între timp. Oricum, norvegiana şi suedeza (şi daneza) sunt destul de apropiate. Pronunţia le deosebeşte. Cât despre România… în ultimii trei ani am locuit în 5 ţări diferite, dar încă mi-e nu ştiu cum să-mi arăt cu degetul ţara. Este drept, sunt o grămadă de manelişti şi ţepari, însă şi o mulţime de oameni îndobitociţi de pseudocultura prezentului. Dar să te lupţi cu prostia este futil, pentru că de câştigat nu ai cum să căştigi.

    Numai bine!

    Răspunde
    1. Florentin Haidamac

      Corect, nu te poţi lupta cu prostia dar nici nu vreau să trăiesc pe meleagurile astea atunci când va fi ridicată la rang de condiţie indispensabilă pentru a fi acceptat în societate.

      Vreau, îmi doresc enorm, să trăiesc într-o ţară normală, în care copiii să înveţe că pot reuşi în viaţă cultivându-şi calităţile, că este posibil ca meseria lor să fie respectată, că pot avea un trai normal.

      Răspunde
      1. Alexandru Ioan

        Tarile nordice sunt atunci o alegere cat se poate de potrivita. Au un nivel de trai f. ridicat, iar sistemul educational, precum si cel medical sunt cat se poate de dezvoltate. Parca ai trai intr/o alta lume. Tarile vestice sunt si ele avansate, dar para raman cu o clasa in urma Norvegiei ori Suediei. Iar salariul pentru un medic (din cate stiu Norvegia chiar are nevoie de doctori si sunt si cateva firme care se ocupa cu asa ceva) este undeva in jur de 3.500 de euro si creste odata cu experienta. Daca aveti posibilitatea, nu mai amanati nicio clipa. In Romania sa fii cinstit si onest inseamna sa fii prost si muritor de foame. La noi calitatile au devenit defecte. Ma uit la columbienii astia si mi se par, in pofida tuturor problemelor pe care le au, inclusiv politice, mult mai civilizati decat noi.

        Răspunde
  2. Samira

    O haide sa nu fim fatalisti , Romania e plina de prosti , ok .
    Dar ce crezi ca dincolo sunt campuri verzi si rauri de ciocolata , deschide tv-ul , noi avem pe Dragusana ei o au pe Kim Kardashin…
    Ce bun simt ?Suntem inecati de culura mtv-ului care e imprastiata peste tot ca o ciuma …
    Ambii parinti au muncit „dincolo” la patroni …anafabeti :)

    Răspunde
    1. Alexandru Ioan

      Samira, lucrurile nu stau chiar asa. Prostii lor, chiar daca d.p.d.v. intelectual sunt mai redusi mintal decat ai nostri, sunt mai civilizati, toleranti si decenti. Nu’ti scuipa seminte in cap si nici nu te asurzesc cu preferintele lor muzicale. Eu cele mai mari probleme pe care le-am avut pe afara au fost cu romanii. Ii depistezi de la o posta: vorbind cat pot de tare, injurand, facand remarci stupide, mancand seminte si luandu/se de orice fata care le trece prin fata ochilor. Ai nostri stiu cum sa iasa in evidenta.

      Răspunde
    2. Alexandru Ioan

      Arată-mi tu un singur ghetou în Norvegia., dragă Samira. Ori în Suedia, Danemarca, Belgia sau Olanda. Eu nu ţi-am comparat Ferentariul cu un ‘ghetou’ din Europa (apropo, ştii ce-i ăla ghetou? Iar dacă ştii, îmi poţi da câteva exemple de ghetouri aflate în Europa? Că eu am fost în vreo 10 ţări şi n-am văzut niciunul, dar poate că tu, stând în faţa tv-ul ori tastând pe internet ai descoperit câteva), ci mersul cu autobuzul, metroul şi aşa mai departe.

      Răspunde
      1. Samira

        nu iti dau exemplu de ghetouri iti dau exemplu de ceva mai fain , in italia , in special zona napoli toate firmele platesc taxa de protectie la mafie , o firma nu a platit , defapt o ferma si a avut loc un incendiu :)si asta nu e nici macar in oras , ci intr-un sat langa napoli :)
        Da , saraca de mine toata ziua tastez pe internet si nu ma laud cu numarul de tari vizitate :)
        In Romania e rau , dar nu cel mai rau :)

        Răspunde
  3. Alexis

    Cel mai intelept lucru pe care il poti face astazi intr-o lume globalizata este sa iti iei trancanele si sa pleci din locul acela numit Romania. Cine vrea insa sa moara prematur de inima sau alte boli cauzate de sistemul nervos ii recomand sa ramana in Romania, pt ceilalti din pacate la ora actuala nu vad decat o solutie, emigrarea. Din pacate in occident 10% dintre romani sunt cu bun simt care au plecat din tara pt. ca se saturau sa fie umiliti, sau saturat de mentalitatea aia de jepcar, tzepar unde cine da mai tare din coturi castiga mereu, ceilalti 90% dintre romani din occident sunt din pacate aceasi tarani lafel de prost educati si inculti care daca nu plecau in occident nu aveau absolut nimic de facut in Romania. Deci oarecum procentajul se suprapune zic eu cu ce gasesti si in tara. Daia cand dai de un roman in occident primul gand este sa fi foarte precaut si retras pt ca nu sti de ce alti jepcari si impostori dai. Locuiesc din ’95 in Germania, am mai locuit si un an jumate in Romania dupa 2000 si ma felicit in fiecare zi ca nu am ramas. Am lucrat un an la o firma si am stat 3 luni fara salariu, lucru neintalnit in 12 ani de occident. Cat despre generatia asta nascuta dupa ’89 care au acum 18-19 nu pot decat sa rad. O generatie spalata pe creier fara un gram de personalitate si caracter. Toti sunt lafel, poarta aceleasi tzoale toti, au aceleasi freze, aceasi gandire superficiala de 2 lei. Sunt mai mult preocupati de imaginea lor decat de ce se petrece in jur. Pe vremea lu Ceasca toti eram muritori de foame dar noi pustii aveam caracter si o personalitate, eram sudati, eram adevarati prieteni… acum astia isi numara prietenii pe facebook. Lume de plastic.

    Răspunde
      1. mirco67

        Și totuși… :-) Dețin în proprietate una bucată fiu :-) care nu seamănă deloc, dar deloc, cu ce povestiți voi. Și nici (proaspăt) foștii lui colegi de liceu nu seamănă. Oameni care, sub aparența unei ignoranțe aproape desăvârșite, fac gesturi surprinzător de inteligente, ascultă muzică de cea mai bună calitate (exclus manele), în general se dovedesc mult mai capabili ca mine să înțeleagă rapid ce se petrece în jur și să reacționeze în cel mai potrivit fel. Adevărul e că lumea pe care o știm noi se schimbă sub ochii noștri. Prinși în vâltoarea existenței de zi cu zi, în care, ce-i drept, sunt implicați și mulți, foarte mulți, caraghioși, nu prea avem timp să analizăm în detaliu ce se tot întâmplă. Dar pentru asta nu suntem noi de vină, ci cei care ne-au adus aici, într-o lume care nu-i a noastră, pentru care nu suntem pregătiți, dar căreia, naivi cum suntem, îi venim la fix.

        Nu cred că ar fi o soluție să plecăm toți. Iar ideea că un trai occidental ne va rezolva toate problemele de la sine e o mare naivitate.

        E greu, e adevărat, dar soluții sunt. Ceea ce ne lipsește este voința. Și asta nu știu cât se va mai lăsa așteptată. Eu nu mi-am pierdut speranța. Am să aștept. Și nu blamez pe nimeni care s-a hotărât să plece. Mă simt totuși dator să-i avertizez că teza cu statul social căruia i-a trecut vremea vine chiar de la politicienii din occident. Unda de șoc a viitorului tip de stat la care se gândesc ei (probabil statul antisocial) va ajunge și acolo. O zi sau două mai târziu, dar va ajunge. Lumea asta trebuie să se reașeze cumva. Dar mai întâi va trebui să se dezarticuleze. Și mă tem că vom asista la toate astea.

        Trăim vremuri interesante… :-)

        Răspunde
  4. Pingback: Suldame nepermise (1) Vreau o ƫară ca afară, varianta Haidamac « romaniadegaming

  5. Florentin Haidamac

    Vreau sa ma simt bine in tara mea, sa fiu in siguranta, sa am acces la un sistem medical modern si care sa funtioneze, vreau sa stiu ca atunci cand voi fi batran nu mi se va spune ce dracu de pensie mai vrei si tu, vreau ca viitorul copilului meu sa nu fie dominat de tenta asta neagra de acum.

    Răspunde
  6. tetrapiloctomia

    Din 2008 am plecat cu bursa de studiu in Norvegia si am decis sa raman. Dupa un an am reusit sa imi cumpar o garsoniera (ca sa nu mai stric bani pe chirii), am un loc stabil de munca si mai am putin si termin si cu universitatea. Imi permit sa traiesc decent si sa vad si lumea din cand in cand. Imi e din ce in ce mai greu sa vin in Romania. Cum cobor din avion in otopeni parca ma intorc in alte timpuri,timpurile marlanilor si ale nesimtitilor (nu generalizez)… Exista aspecte pro si contra peste tot, dar macar aici oamenii sunt civilizati, isi vad de ale lor si traiesc curat si decent. Nu urla manelele de la geamuri larg deschise, nu esti repezit de doamna de la magazin ce isi uraste munca si venitul de nimic, nu iti are nimeni treaba daca te imbraci asa cum ai chef, nu incearca nimeni sa te fure sau sa iti fure postul pentru ca e nepot de primar etc etc. Eu sunt nascuta din 86 si chiar si asa vad diferente enorme intre generatia mea si cele mai „noi”: oameni fara perspectiva si fara cultura, fara opinii proprii de bun simt sau integritate. Imi e rusine ca la asta s-a ajuns dupa victoria din 89. Imi e rusine de tara mea, de faptul ca a trebuit sa plec pentru ca nu mi s-a oferit nicio alta alternativa (chiar fiind olimpica la multe materii) , de faptul ca nu a interesat pe nimeni de performantele mele…. Ma gandesc ce o sa faca tinerii astia ce s-au auto-lobotomizat de dragul kitsch-ului si a carpe-diem-ului prost inteles. Mizerie si imbecili, din ce in ce mai multa si din ce in ce mai multi…

    Răspunde
    1. Florentin Haidamac

      Va multumesc pentru comentariu. Imi confirmati faptul ca in tarile nordice daca muncesti si esti bun in ceea ce faci poti sa ajungi departe prin fortele proprii. Aici nu mai e demult asa. Cum v-ati adaptat? Afost greu?

      Răspunde
  7. Guadalajara

    Domnu’ doctor, io am fost in Germania amu 4 ani si ma rugam la Cer in fiecare zi sa pot ramane… Asa mi-era un dor de tara, ca-mi spuneam zilnic ca daca voi primi vreodata cetatenie de la ei, probabil in aceeasi zi voi renunta la cetatenia romana… Si vreau sa intelegi ca mi-e sila de cetatenia asta doar pentru simplu fapt ca implica Institutia Statului Roman si organele sale de care, intr-adevar, mi-e foarte foarte greatza… Cat despre locurile natale, prieteni, rude… iti dai seama ce dor imi e…! Asta e alta poveste.
    Cu cativa ani in urma un prieten, ospatar in Anglia…, imi baga raspicat ca-i mandru ca-i roman; io-l intreb: da-mi un motiv. El baga „pai … ca-s roman, ca’s mandru” Bre, zic, ca esti roman si ca esti mandru de asta nu e un motiv ca esti mandru ca esti roman…! Si tot asa, discutia in directia care o presupui…
    Daca intrebi populatia Romaniei de ce ar fi mandrii ca-s romani, oare ce ar raspunde?
    Sunt mandru de generatia mea!

    cat despre Samira… regrete! ar trebui sa scoata nasu afara s’o sa fie mare fatalitatea inapoi …
    pt unu care pleaca in momentu asta din Romanica in afara, raurile n’or fi de ciocolata dar cu siguranta de miere or sa fie…
    din pacate nu suntem inecati de cultura mtv cum crede ea/el ci numa de tiganie si cultura manelista…

    Răspunde
  8. Codrul

    „In definitiv, ori iti iubesti neamul, si atunci inseamna ca-l iubesti asa cum e, si chiar pretinsele lui scaderi sunt criterii maxime de judecata ale altora in raport cu ele, sau il judeci pe el, ca realitate fizica, dupa criteriile spirituale ale altora, si atunci, cu toata pretinsa iubire, in realitate nu-l iubesti, ci indragesti strainii, aceia asupra al căror drag tot poetul a aruncat înfricoşător blestem.” – Mircea Vulcanescu.

    Răspunde
  9. Nicu

    Iti iubesti neamul si..?? Viata e scurta la propriu. Am 45 de ani si ultimii 10 nu stiu cand au trecut. Fac eforturi mari sa pot demara constructia unei umile case la tara doar sa las loc copiilor intr-un apartament. Pariez ca in una din tarile ” ca afara” nu exista aceasta grija, dar imi iubesc neamul !!

    Răspunde
    1. Florentin Haidamac

      Stimate domn Nicu, daca scopul dvs in viata este sa lasati copiilor o casa atunci chiar nmu intelegeti in ce tara traiti daca o iubiti asa tare. Cum se vor descurca acesti copii ai dvs, chiar locuind in apartament, cu salariile, cu sistemul medical de nimic, cu sistemul de invatamant pus pe avarie, cu justitia, cu cainii comunitari, cu mizeria din parcuri si de pe langa blocuri, cu nesiguranta, cu somajul? dar oare cum va veti descurca dvs cu pensia inexistenta in 20 de ani? Problema e grava iar daca va iubiti neamul ar trebui sa ridicati ochii si sa vedeti ce anume inseamna sa traiesti civilizat…

      Eu oricum va multumesc pentru atentie si comentariu.

      Răspunde
  10. Nicu

    Domnule Florentin subscriu la ce ati spus dumneavoastra si imi cer scuze ca am uitat sa pun ghilimele la „imi iubesc neamul”Un lucru sigur este ca, nu doresc copiilor mei sa se chinuie in Romania; DAR….?!

    Răspunde
    1. Florentin Haidamac

      Am inteles eu gresit. Sunt importante ghilimelele :) Nu stiu ce solutii avem. Am vorbit cu foarte multa lume si toti spun ca ar trebui facut ceva. Dar ce anume? Deprimant e faptul ca nu doar conducatorii sunt de vina, astia pot fi schimbati, dar cum sa schimbi mentalitatea unei majoritati din populatie? Poate scoala ar fi o solutie, nu stiu… Pacat ca suntem asa inapoiati…

      Răspunde
      1. Nicu

        Problema nu e ca suntem inapoiati ci ca nu vrem sau nu stim cum sa iesim din r…. asta.Si triburile africane au fost inapoiate dar cand sau vazut in mercedes au invatat sa-l conduca!

        Răspunde
    1. Florentin Haidamac

      Ne vor lua tot si astia pentru ca sunt disperati si flamanzi. de ce se fac politicieni? ca doar nu pentru faptul ca nu pot dormi din cauza grijii pentru popor…

      Eu sunt foarte scarbit si mai trebuie sa suport doi ani pentru ca fac anumite specializari care ma vor ajuta afara. Tara de prosti: scolarizam pentru altii… ce sa mai spun? mi-a ajuns…

      Răspunde
      1. Nicu

        E mai rau cand nu poti sa pleci !As vrea sa cred ca peste 2 ani sunt departe dar m-as amagi!
        Imi fac planuri de viitor in mizeria asta.

        Răspunde
  11. aminah

    imi pare rau sa te vad asa suparat. oare asta ramane singura solutie? sa fugim cat mai departe si sa ne dam de alta natie? cred ca ar trebui sa ne inspiram de la altii, nu sa ii copiem si sa ne etalam talentele (alea adevarate, nu fitele) si sa ne facem cunoscuti si altfel. sa combatem prostia cu intelepciune. e greu desigur, poate chiar utopic, dar macar sa incercam.
    iar cioran vorbea in cazul romaniei de un salt istoric. il vom face vreodata?

    Răspunde
    1. Florentin Haidamac

      tu esti tanara si optimismul asta e apanajul varstei. eu ma bucur sa vad ca exista tineri care au mentalitatea ta, pacat doar ca sunt putini. pentru mine tara asta nu mai are nici o sansa mai ales ca in vreo 20 de ani, daca nu chiar mai devreme, vom fi invadati de natiunile conlocuitoare sau inlocuitoare, a caror natalitate e mult superioara noua. pentru mine pasul catre civilizatie reprezinta primul kilometru de drum spre suedia. doi ani strang din dinti si mai indur mizeria asta.

      Răspunde
      1. of

        eu zic să vă grăbiţi, domnule, că-n douăzeci de ani „naţiunile” vor invada şi vor sufoca şi Suedia cu totul. deja se coace la foc mare…

        Răspunde
  12. Pingback: Suldame nepermise (1) Vreau o ƫară ca afară, varianta Haidamac « Platforma Radar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *