Mulţumesc domnule Demuth…

După cum ştiţi, în munca asta a mea, am de a face cu tot felul de situaţii care mă determină să mă comport într-un alt mod decât cel în care se comportă marea majoritate a colegilor mei. Veţi putea citi în viitoarea mea carte Dispensarul SF, multe aspecte ale activităţii mele.

Azi dimineaţă am ajuns la cabinet cu o oră întârziere deoarece am avut ceva treburi prin oraş. Am rezolvat în timp rapid o mulţime de probleme. Am aprins apoi un Davidoff şi m-am apucat de corectat unul din textele la care lucrez acum.

Uşa se deschide şi apare un bătrân slab, sfios.

– Bună ziua.

– Bună ziua bunicule. Ce ai păţit?

– Nimic domn doctor. Doar că vreau să vă rog ceva.

– Ce anume?

– Am un vecin de vreo 80 de ani. E singur. Copiii lui sunt plecat pe la Arad. De ieri nu l-am mai văzut pe afară, fum pe hornul casei nu iese. Nu ştiu ce să spun. Am venit să vă întreb ce e de făcut.

– Mergem la el – spun eu.

Pun moşul în maşină şi plecăm. Drumul e destul de greu. Multa gheaţă, multe dealuri de urcat, zăpadă. Ajungem într-un final la marginea pădurii şi omul îmi face semn să opresc în faţa unei case mici. Intru în curte. Zăpada nu era dată la o parte aşa încât fac eforturi majore să înaintez. Bat la uşă, rag ca leul, dar nu îmi răspunde nimeni.

– Bunicule, fugi de adu vreo doi vecini. Să am martori că nu vandalizez casa aiurea.

– Ce să faceţi?

– Lasă că ştiu eu. Mai adu pe cineva.

Cât timp moşul pleacă după ajutoare dau o raită în jurul casei încercând să desluşesc ceva prin geamuri. Îngheţ. Am senzaţia că se află cineva pe jos, înăuntru. Nu mai ţin cont de nimic şi trag un cot în geam. Nu m-am înşelat.

Un bunic cu părul alb stătea pe jos, inconştient. Sar geamul şi mă reped la el. Din fericire percep un puls slab. Între timp s-au adunat vecinii. Deschid uşa în grabă şi-i chem înăuntru. Pun două paturi pe pacient şi încep să îl scutur puternic. Acesta deschide ochii pentru câteva secunde şi încearcă să-mi spună ceva. Îi fac semn să tacă şi-l căram la maşină.

Fac saună în Volvo şi până la dispensar s-a mai colorat la faţă. La cabinet îi pun perfuzii, chem ambulanţa.

Situaţia stă aşa. Moşul nu a avut putere să facă foc, i s-a făcut rău şi a căzut. A stat o noapte în hipotermie. Mare noroc a avut. Mi-a fost tare milă de el. Bătrân, bolnav, sărac. Nici haine ca lumea nu avea.
Din păcate, tatăl unui prieten de al meu a murit mai demult, iar băiatul ăsta mi-a dat mie câteva haine de ale lui pentru a le dona celor necăjiţi. L-am îmbrăcat pe bunic cu gândul la cel care a fost un om şi un tată minunat şi i-am adresat un gând:

Mulţumesc, domnule Demuth. Sunt sigur că sunteţi fericit acolo unde vă aflaţi acum văzând că puteţi ajuta pe cineva şi din ceruri”.

2 păreri la “Mulţumesc domnule Demuth…

  1. Spartacus

    Ete cum te gasii din nou. Marturisesc ca voit, nu din intamplare. As solicita un mail pt. corespondenta directa, dar nu inisist… Daca vrei totusi, iaca: warrior.rq@gmail.com
    Amu „critica”:
    – ai o profesie frumoasa, felicitari! (evident buna pt. individ, dar discutabil daca pt. specie e folositoare sau mai degraba nu – subiect SF din cartea mea viitoare)
    – se pare ca inainte de a fi doctor esti om, ceea ce putini avem in tara.
    – dincolo de cum faci un text, io’ vaz esenta lui. Am scris deunazi un articolas (nu pretind ca detin eu adevarul) despre SF-ul romanesc, atat cat il vad eu. Nu il laudam foarte mult, dar tu sigur nu te incadrezi in criticile legate de lipsa de esenta. Ete si un mic fragment:
    „Prin excelenţă, literatura SF este una de frontieră, indiferent de “peisajul” şi “recuzita” inventate de autor, indiferent dacă vorbeşte de tehnică şi tehnologii, de spaţiu şi univers, de ştiinţe, de necunoscut sau multe altele. Ea nu poate fi o povestire a unor simple întâmplări, nu poate fi doar povestea şi dialogurile casnice sau stradale ale unor personaje identice cu ceea ce găsim la tot pasul, fără nimic demn măcar de reţinut. Ea trebuie să fie interesantă, atractivă, filozofică chiar. Comparaţia nu este întâmplătoare, pentru că proza SF trebuie să fie pentru literatură ceea ce este filozofia pentru ştiinţe. Să împingă mai departe gândirea, să impulsioneze cercetarea. Să fie mereu undeva acolo, la limita dintre posibil şi imposibil, determinându-te să gândeşti, să dezbaţi în sinea ta, să o găseşti genială, chiar dacă ireală şi să te bucuri citind-o.”
    Acu o sa ma apuc sa cetesc de pe bloaga matale.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *