Non nobis, Domine, non nobis, sed nomine tuo da gloriam…

Spre marea mea bucurie am multe semnale pozitive de la cei care au participat la Cenaclul de Vineri, referitoare la povestirea mea Eli. Eu am citit-o în faţa unui auditoriu de maxim 16 persoane dar văd că a fost intens promovată de aceştia.

Pe FB şi pe mail-ul meu au început să apară întrebări despre subiect, despre personaje şi mai ales despre continuare, motiv pentru care doresc să fac următoarele dezvăluiri:

Eu încerc să împletesc ficţiunea cu teologia şi să iau cititorul cu mine într-o lume unde totul este posibil, inclusiv prezentarea celor mai mari mituri ale omenirii prin prisma gândirii din zilele noastre. Nu vreau sa teoretizez credinţa şi nici să o apuc pe drumul ereziei.

Personajele, indiferent de doza de divinitate din ele, au o componentă umană foarte pronunţată.

Ideea centrală din lucrare, care, în paranteză fie zis, are amplitudinea unei nuvele, este următoarea: Divinitatea şi sufletul uman sunt în esenţă o unitate nu o dualitate.

Acţiunea se petrece în Ierusalim, în timpul lui Isus. Acuzaţia că aş fi făcut o blasfemie prin introducerea Lui printre personaje mi se pare nefondată deoarece nu contrazic învăţăturile Sale, nu îl prezint într-o lumină malefică sau negativistă şi nici nu-I pun la îndoială Slava Sa cerească. Am îndrăznit să-i dau o dimensiune umană pentru simplul fapt că El a iubit lumea asta cu toată fiinţa Lui, iar iubirea, orice s-ar spune, are un profund caracter omenesc.

Personajul Maria Magdalena este prezentat în toată splendoarea şi carisma feminităţii sale, încercând să dau o altă conotaţie şi explicaţie controverselor legate de viaţa şi rolul ei lângă Isus.

Eli este un tip venit din viitor, un asasin cinic şi oarecum arogant, dar care descoperă că de fapt a fost adus acolo doar prin intervenţie divină, pentru a juca un rol necesar. De aici ideea că liberul arbitru este doar un concept teologic, în realitate totul se întâmplă datorită intervenţiei forţei primordiale. Afecţiunea sa pentru Maria Magdalena îl pune în tot felul de ipostaze, unul din ele fiind de o inocenţă deosebită: anume aceea în care i-a spus ei, într-o seară, la lumina unui foc, povestea Fetiţa cu chibriturile.

Acestea au fost câteva precizări, pentru ca cititorii să înţeleagă mai bine anumite teorii pe care le dezvolt eu în lucrare. Urmăriţi Gazeta SF de luna viitoare unde va apare prima parte (sper).

8 păreri la “Non nobis, Domine, non nobis, sed nomine tuo da gloriam…

  1. Lepka

    De cand poate fi SF-ul acuzat de erezie?. Nu cunosc lucrare de referinta in domeniu care sa fi fost in concordanta cu ideile Bisericii (poate exista, eu nu stiu). Si nici nu trebuie, se numeste… stiintifico-fantastic 😉
    Succes!

    Răspunde
  2. Pingback: Ad majorem Dei gloriam… « Blogul Vindecătorului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *