Olympus Mons, necorectat… O mostră

Sincer sa fiu, de multa vreme car cu mine tot felul de frustrari legate de profesia mea, in sensul ca am impresia ca ma irosesc intr-o locatie lipsita de orice perspective. simt ca am un potential mult mai mare, ca medic, ma refer. Inca din facultate visam sa fac chirurgie, sa operez, sa traiesc pe muchie de cutit. Frumoasa imagine,nu? Sunt sincer cu voi si asta e o calitate de baza a unui autor. Va multumesc pentru zambetul pe care stiu sigur ca il afisati acum pe fetele voastre.

Cum nu vreau sa va plictisesc si nici sa va stresez cu chestii inutile, va spun doar ca intr-o dimineata ca oricare alta am sosit la cabinet mai devreme ca de obicei deoarece aveam de rezolvat niste treburi administrative. Nu ma dau eu mare manager dar sunt uneori situatii din care doar eu pot iesi basma curata. Mi s-a soptit pe cai oculte ca azi voi avea un control de la minister.

Ce dracu am facut de ma cauta astia, nu stiu, dar nu sunt prea bucuros sa primesc vizite de la bucuresti. In general, activitatea noastra ca medici de familie este supervizata de catre casa nationala de asigurari de sanatate prin reprezentatii locali. Vreau sa fiu bine inteles de voi: nu am nimic de asciuns, nu fac porcarii, nu incalc legea, dar pot fi unele scapari in formulare din cauza volumului mare de munca.

Cand am primit telefonul neoficial, gratie relatiilor cultivate de mine in timp cu personalul din diverse institutii, mi-a trecut prin cap un singur gand: sa pun la punct arhiva. Nu e dezordine in ea dar multe hartii trebuie scoase la lumina, deoarece nu vreau sa fac auditul sa astepte. Ei trebuie sa ma vada asa cum sunt de obicei: ordonat, riguros, sobru. Nu iubesc partea asta contopista a activitatii mele, dar nu am ce face.

Deci, ajung in locatie, ma imbrac in costumul meu rosu, de chirurg, dau drumul la muzica si ma arunc in incaperea ce continea multiple cutii in care retete, certificate de deces, centralizatoare, bilete de trimitere, si alte documente colectionau un strat frumos de praf. Le scot la lumina si imi notez pe telefon ordinea lor, in functie de ani si luni.

Pacienti nu am astazi, am anuntat ca este control si ca sunt disponibil doar pentru urgente. E trist cabinetul fara pacienti, ca o scoala fara elevi, ca o paine fara sare, ca o masa fara desert, ca o femeie fara un par lung. Nu stiu daca merge comparatia asta dar sunt sigur ca sunteti obisnuiti cu stilul asta al meu.

Sa va spun ce curatenie este peste tot? Sa va spun ce masa am pregatit eu in sala de proticol? Sa va spun cate carti ale mele, cu autograf bineinteles, stau cuminti in biblioteca? Isteti cum va stiu, nu va dau detalii din astea. Vreau doar sa fac o buna impresie si sa le arat celor de la minister ca incerc sa imi fac treaba ca un profesionist, in ciuda lipsei de dotare, in ciuda greutatilor cu care ma confrunt, in ciuda piedicilor pe care sistemul mi le pune.

Bun. Destul cu filosofia, e timpul pentru actiune. am instituit masuri de precautie, sa nu fiu luat prin surprindere. La cele doua intrari in comuna am postat doi pacienti mai tineri pe care i-am intruit sa ma sune atunci cand vad o masina cu numar de bucuresti.

– neata domn doctor. Aici alfa 1, imi spune unul din ei. O limuizina neagra, insotita de o masina de politie intra in sat.

Ma apuca un ras fenomenal. Baiatul asta se crede intr-un film cu james bond, pe bune. Auziti, alfa1. cred ca am o influenta proasta adupra celor din jurul meu. Poate credea ca telefonul meu este interceptat si nu voia sa se deconspire. Minunata viata la sat, nu? Si cand ma gandesc la faptul ca autori gen ion creanga au descris cu totul altceva… ma rog, alte vremuri.

– ok, raspund eu. Poti sa te retragi. Baza, terminat, tin eu isonul.

Dupa aceasta operatiune, ies in fata cabinetului, imi aprind o tigara si astept cuminte sosirea oficialitatilor. Nu apuc sa trag decat cateva fumuri si aceastea sosesc. Din limuzina coboara un tip masiv, imbracat intr-un costum negru, cu ochelari de soare pe mutra. Inspecteaza locatia un minut, apoi deschide portiera din spate. Dragii mei, tineti-va bine. La vederea personajului, pe mine m-au trecut sudorile. Sigur vreti sa va spun? Stati sa trag aer in plamani. Asta se numeste pauza de efect in lucrarile serioase, nu?

Insusi ministrul sanatatii a venit la dispensarul asta uitat de lume si de timp, la care un doctor atipic practica o medicina cu iz de ev mediu. Am incremenit, am aruncat tigara si am luat pozitia de drepti.

– sa traiti, domnule ministru, spun eu.

– buna dimineata, domnule doctor. Ati fost informat de vizita mea?

– de catre cine?o fac eu pe inocentul.

– este o vizita neoficiala, nu vreau presa, nu vreau publicitate, vreau doar sa stam de vorba intr-un loc retras, unde sa nu fim deranjati de nimeni.

– am inteles. Daca-mi permiteti o sugestie: dati instructiuni spp-ului sa ia limuzina de aici. Va asigur ca in 10 minute toate babele vor vorbi despre vizita asta.

– l-ati auzit. Executarea.

Uimit de toata aceasta desfasurare a evenimentelor, conduc importantul personaj in camera de protocol. Las asistentelor vorba ca pot fi deranjat doar in cazul in care: este o nastere, este o hemoragie masiva, este un pacient inconstient. In rest, nu pot fi abordat nici cu pretul vietii. Ministrul zambeste cand aude cum glasuiesc eu si im sopteste:

– deci nu e vorbarie goala ceea ce se intampla la dispensarul sf, nu?

Sunt siderat. Dupa cum stiti, mare parte a activitatii mele este prezentata pe blog, dar nu mi-am imaginat niciodata ca as putea fi citit de asemenea personaje importante. Imi stapanesc emotiile si intru in locasul amenajst special de mine pentru confesiuni sau vizite deosebite. Torn cafea in cani, suc de portocale in pahare si iau loc in fata ministrului. Acesta scoate o tigara, o aprinde si imi spune:

– am venit aici trimis de presedinte. Nu stiu daca esti la curent dar tara noastra participa la un program spatial international. E prima noastra incercare mai serioasa de a fi partenerii unor puteri internationale in domeniul asta. Se pregatese un zbor catre marte. Americanii vor o echipa mare deoarece nu pot face fata singuri la costurile unei asemenea misiuni. Au implicat state din europa, alaturi de rusia, japonia si china. Romania participa cu 3 oameni. Un fizician, un astronaut si un medic.

Eu nu imi pot reveni din starea de perplexitate care a invadat constiinta mea.

– domnule ministru, cu tot respectul. De ce imi spuneti mie toate astea? Sunt doar un umil doctor de tara, cu sumare cunostinte medicale, in nici un caz nu pot reprezenta romania intr-o asemenea situatie. In mod sigur exista specialisti care va pot fi de folos.

Tipul zambeste, trage un fum din tigara lui de foi, soarbe din cafea si continua.

– nu e decizia mea, e a presedintelui. Se pare ca te citeste si te apreciaza in mod deosebit. Nu stiu ce a vazut in tine, dar a insistat sa te contactez. Nu cred ca este interesat de ceea ce reprezinti tu ca medic, e clar ca la bordul navei vor fi laureati honoris causa, nu? Tu ai insa niste calitati ce noua ne-ar fi foatre folositoare. E tot ce iti pot spune acum. Esti invitat la bucuresti peste cateva zile. De acolo vei pleca la kiruna pentru o sesiune de antrenamente, apoi, in 3 luni, vei face parte din echipa de 40 de umanoizi ce vor asoliza pe marte. Misiunea dureaza 4 ani, timp in care vei fi inlocuit aici si vei fi platit asa cum trebuie. Viata t se va schimba. gandeste-te un pic la imaginea pe care o vei avea. O lume intreaga te va cunoaste, vei putea scrie, vei putea face tot ceea ce iti doresti. Eu nu iti vsnd acum vise ci chestii reale.

Voi ce ati face in locul meu, sincer? Va aud. Ati pleca,nu? Corect. Trag aer in piept si raspund:

– voi fi onorat, domnule ministru.

– acum te rog sa dai personal presedintelui acordul tau.

Fratilor, ce parere aveti? Sa stai de virba cu un asemenea om nu e la indemana oricui,nu? Eu sunt deja in transa. Nu imi pasa de ceea ce se vorbeste, de porcariile pe care le aud la televizor, de nemultumirea populatiei. Este ,omentul meu. Este ocazia ca eu sa imi indeplinesc cel mai mare vis: acela de a ajunge in spatiu. Ca sutor de fictiune, mi-am imaginat asta in mii ce moduri, am scris despre pericole, despre planete,despre modul in care oamenii se pot adapta, despre supravietuire, despre esec, despre dezamagiri, dar mereu am lasat o portita prin care sa pot strecura o raza de speranta pentru rasa asta ce incearca sa devina spatiala.

Presedintele mi-a spus doar atat: te astept. Un tip ocupt ca el nu poate vorbi mult.

– acum eu voi pleca. Va veni cineva sa te ia. Daca imi permiti, vreau sa iti spun doar atat: sunt onorat sa te cunosc.

Imi strange mana, ma priveste cu o mare afectiune si iese din camera. Cine spunea ca america e tara posibilitatilr nu a cunoscut romania. Pun piciorele pe birou, aprind o tigara si meditez la tot ceea ce mi se intampla.

Suna telefonul.

– aici alfa 2. domnule doctor, pasarea a parasit cuibul. Repet: pasarea a parasit cuibul. Astept instrctiuni. Terminat.

– recupreaza-l pe alfa 1 si veniti la cabinet. E timpul sa sarbatoru’im reusita misiunii.

Imi va fi dor de chestiile astea, de oamenii astia, de zilele in care traam pacientii, de zilele in care consultam cu zambetul pe buze, de tot ceea ce inseamna o comunitate care te respecta, de babele care aprindeau lumanari pentru mine la biserica, de meciurile dce tenis pe care le faceam in timpul programulu, de cartile mele, de dispensarul sf intr-un cuvant, brandul pe cre-l cunoaste o tara intreaga.

Nu va intristati, sunt sigur ca vor urma aventuri pe care doar cativa oameni de pe planeta asta le pot trai. Daca sunteti cuminti, va iau cu mine. Ce spuneti?

8 păreri la “Olympus Mons, necorectat… O mostră

  1. Guadalajaraa

    deci…m – a m k k t p e m i n e d e r a s …!!!! de mult nu am ras cu asa o pofta… m-ai spart Geonica… ai o sticla mare mare de Jack de la mine.. (cre’ca am vazut la galon asa ca.. tine-te bine…)

    Răspunde
  2. Pingback: Invitaţie… « Blogul Vindecătorului

  3. Pingback: Impresii dupa cenaclu… « Blogul Vindecătorului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *