coperta_dsf

Poveste de Moş Nicolae.

Mi-a spus cineva că marele meu talent este acela de a crea emoţii. Eu nu văd aşa lucrurile. Sunt un tip mult prea ancorat în realitatea dură în care trăim. Toate acţiunile mele au la bază faptul că nu pot accepta ceea ce văd în jurul meu. Nu pot accepta senin situaţiile în care copiii nu au cele necesare pentru a se dezvolta normal. Nu pot accepta, fără să fac nimic, situaţiile în care bătrânii nu-şi pot permite medicamente. Nu pot accepta nedreptatea. Nu pot accepta prefăcătoria. Nu pot accepta egoismul, suficienţa, răutatea şi prostia. Nu pot accepta nesimţirea.

Nu fac campanii umanitare pentru a sau a-mi crea emoţii. Le fac pentru a corecta stări de fapt. La nivel mic. E drept. Lumea asta e plină de nedreptate. Niciodată nu voi fi în stare să-i ajut pe toţi cei aflaţi în suferinţă. Niciodată nu voi fi capabil să fac o diferenţă semnificativă. Pot însă face un pas mic. Pot da un exemplu. Pot fi o picătură de speranţă în oceanul plin de mizerii în care ne ducem zilele.

Pe pagina mea de facebook aveţi fotografii din cadrul acestei campanii finalizate cu succes. Nu vreau să mai reiau şirul evenimentelor. A făcut-o excelenta jurnalistă Dana Humoreanu în articolul din ziarul Monitorul de astăzi. Aveţi acolo toate detaliile. Vreau să mulţumesc în mod special celor care s-au implicat în această acţiune. Celor care au trimis în nume propriu, unii chiar au dorit să nu fie menţionaţi, cadouri copiilor incluşi în acest proiect. De asemenea, mulţumesc celor care au venit, precum şi celor care au cumpărat invitaţii dar nu au reuşit să ajungă, la concertul caritabil susţinut de Lucian Dragotă şi Alexandra Todosi. Aţi fost un public minunat. Sunt onorat că am fost alături de voi.

Astăzi mi-a spus bunica unui copil că acesta şi-a pus pe dulap una din jucăriile primite sâmbătă de la mine. L-a intrebat de ce. A răspuns: „Pentru că am primit-o de la domnu doctor. Am să ţin minte mult timp”. Vă daţi seama? Copilul are 5 ani. Poate în mintea lui am răsădit ceva. Poate atunci când va creşte mare va face pentru alt copil ce am făcut eu pentru el. Asta e o adevărată moştenire. Asta trebuie să-i învăţăm pe copii. Aşa trebuie să arate România în care vor trăi ei.

Fiecare om are o poveste. Povestea vieţii lui, în care scrie rânduri zilnic. Din păcate, nu-şi scrie începutul. Uneori nu este lăsat să scrie nici finalul pentru că viaţa i se poate curma brusc. Povestea asta nu e scrisă numai de el. E scrisă şi de cei din jurul lui. Asta se vede cel mai bine în cazul copiilor. Alţii le scriu povestea. De alţii depinde dacă această poveste va începe trist sau nu. De multe ori, de prea multe ori, poveştile începute trist, cu suferinţă şi lipsuri, continuă şi se termină la fel de trist. Eu încerc să vă determin să scrieţi în aceste poveşti un rând deosebit. Acest rând, poate, va fi punctul de echilibru şi de speranţă al celui care o va continua. Am derulat împreună campania aceasta. A fost un succes. Până la următoarea, putem continua ceea ce am început. În cadrul proiectului „Carte pentru medicamente”. Proiect unic în România. Fac un apel pe această cale. Dacă are cineva posibilitatea de a mă ajuta cu tipărirea unor tiraje ale volumelor Jack Vindecătorul şi Dispensarul SF, incluse în acest proiect, îl rog să mă contacteze. Momentan am doar volume din Adnana disponibile. Nu vreau să moară acest proiect. Poate-l derulăm împreună.

Cel mai frumos cadou făcut unui copil este o poveste frumoasă. Mai ales atunci când aceasta e chiar povestea vieţii lui. Asta am făcut împreună. Am scris 26 de rânduri în poveştile de viaţă ale celor 26 de copii, pe care Moş Nicolae şi Vindecătorul i-au adus la Dispensarul SF.

Vă mulţumesc. În numele meu şi în numele lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *