San-Antonio de România…

Exact ca San-Antonio: sunt anumite zile când totul are o altă aromă. Poliţiştii sunt îngăduitori, şoferii nu mai înjură, norii nu mai ascund soarele, maşinile nu mai gonesc, căruţele stau trase în faţa birtului, lumea în general nu mai e aşa încrâncenată.

Parcă nici splin-ul ăsta ce mă bântuie nu mai are aceeaşi intensitate. Lucrez. Da, şi azi. M-am agăţat de o cola, am ajuns la Dispensarul SF devreme, am consultat şi acum mă pregătesc de tenis.

Diseară voi şlefui zombileala pentru Bear, mă voi uita la campionatul mondial de snooker şi voi începe una din cele două cărţi pe care le-am primit de la cineva care nu crede că are capacitatea de a diseca trăiri.

Şi totuşi mi-e dor de un San-Antonio, chiar de primul volum: Lichidaţi-l .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *