Sarabanda autorilor sau Vineri seară cu CIL…

După o săptămână foarte încărcată pe plan profesional, personal şi literar, iată-mă revenind la voi deoarece mi-aţi lipsit foarte mult. Ca de fiecare dată vă asigur de preţuirea mea şi vă spun că atunci când nu sunt prezent cu postări noi înseamnă că pun la cale ceva.

Bun. Să încep cu noutăţile.

Lucrez la o povestire poliţistă, de data asta e ceva serios, pentru care m-am documentat intens. Titlul ei este Mr. Perfect şi urmăreşte paşii unei anchete efectuate în cazul unei crime mai speciale, ca să spun aşa. Ieri am scris până la o bucată de noapte, inspiraţia şi focul interior ce m-au copleşit nelăsându-mi timp pentru nimic altceva. Promit că vă voi da câteva mostre cât mai curând. De asemenea, pe această cale doresc să adresez o rugăminte: dacă există printre voi cineva familiarizat cu subiectul sau care lucrează în cadrul Poliţiei, la Judiciar sau Omucideri, contactaţi-mă pe mail. Vă rămân profund îndatorat deoarece vreau să finisez lucrarea asta şi am nevoie de toate detaliile tehnice ale unei asemenea investigaţii.

Acum vă spun despre concursul de proză scurtă pe care l-am organizat noi. Dragii mei, s-a terminat jurizarea. Avem un clasament dar domnul secretar Bogdan Soren Popescu e mai secretos ca un pirat. Nu ne-a spus nimic referitor la autori şi punctajul lor final, preferând să facă asta la şedinţa specială de Vineri, 7 septembrie. Noi, membrii juriului suntem la fel de curioşi ca autorii. Lucrăm acum la organizarea evenimentului şi vreau să adresez pe această cale celor care au participat la concurs atât felicitările mele cât şi invitaţia de a participa la festivitatea de premiere, invitaţie ce o vor primi şi pe mail-urile personale de la domnul secretar.

Foarte important: dragii mei participanţi, este obligatoriu să fiţi prezenţi Vineri pentru a vă ridica personal premiile. În caz de neprezentare acestea se vor acorda următorilor clasaţi.

Şi acum să vă vorbesc despre cenaclul literar Mansarda cu Poveşti, organizat de CIL, Vineri 31 august 2012, în mansarda Music Pub.

De la început am avut sentimentul că va fi o şedinţă atipică deoarece a lipsit berea şi asta nu din cauza unui defect de aprovizionare ci din motive ce ţin de opţiunile fiecăruia. Eu am făcut abuz de cofeina şi tutun, alţii de ceai verde, de apă minerală, de sucuri naturale, etc.

Am revenit asupra deciziei de a nu mai comenta lucrările pentru că mi se pare nedrept ca eforturile autorilor să nu fie punctate. Vreau să fac precizarea importantă că tot ceea ce scriu aici despre domniile lor reprezintă opinia mea personală şi de asemenea (de la domnul Despina cetire) vă informez că dacă cineva nu doreşte să-l comentez este liber să îmi spună şi mă voi conforma dorinţei sale.

Politicos cum mă ştiţi, voi începe cu partea feminină şi dintr-o oarecare obişnuinţă ne vom ocupa de

Ilinca Ioana Rusu.

Continuând evoluţia bună pe calea poeziei această domnişoară ne-a propus următoarele lucrări: Paşi, Când, Păcatul primordial, Ruga, Vine o vreme când, Ars amandia. A mai recitat un poem ce nu avea titlu şi ne-a rugat să o ajutăm în găsirea acestuia. Mi-a plăcut spontaneitatea domnişoarei Cristina Lauric ce a găsit imediat răspunsul: Umbra ochiului. Versurile sunt pline de gingăşie, de imagini puternice, de sentimente, de întrebări. Cel mai mult mă bucur văzând că Ilinca Ioana Rusu reuşeşte să depăşească ispita analizei psihologice şi are curaj să sondeze mintea şi trăirile umane din altă perspectiva, cea a artistului, cu alte instrumente, inima şi condeiul. Într-o şedinţă anterioară ne-a promis lansarea unui volum de poezii cât mai curând şi eu o anunţ pe această cale că voi fi primul care-l va cumpăra şi devora. Mult succes Ilinca. Te asigurăm de preţuirea şi susţinerea noastră.

Livia Feidaos.

Ei, aici lucrurile sunt mai complicate, dragii mei. Eu am atras demult atenţia asupra acestei autoare şi pot să afirm cu tărie că abia în şedinţa asta a reuşit să-mi confirme speranţele pe care mi le-am pus în capacităţile domniei sale. Deşi ne cunoaştem de ceva vreme şi ne urmărim cu mare atenţie unul pe altul (mă refer la planul literar) nu am îndrăznit să-i mărturisesc faptul că abia aşteptam continuarea şi finalul povestirii Spitalul. Ceea ce am primit a întrecut cu mult aşteptările mele. În această lucrare este vorba despre un pacient internat într-un Spital de Psihiatrie cu un diagnostic destul de serios: sindrom maniaco-depresiv. Ni se prezintă tot felul de flash-uri, de trăiri interioare influenţate puternic de medicaţie, un amalgam de speranţe, anxietăţi, lumi diferite, percepţii deformate ale realităţii. Aici intervine însă talentul autoarei de a prezenta oarecum ordonat şi coerent haosul din mintea personajului. Expresii care mi-au plăcut enorm: lumina vâscoasă ce se prelingea anemic pe pereţi, faţa care nu a surâs sau plâns niciodată, există ceva dincolo de ziduri şi mulţi nu ştiu asta, era atâta hidoşenie încât nici iarba nu creştea împrejur. Textul fascinează atunci când este citit de autoare deoarece imaginile sumbre şi obsesiv compulsive fac un contrast remarcabil cu vocea suavă şi aspectul gingaş al celei care le-a creat. Din punctul meu de vedere această talentată doamnă este un câştig imens pentru CIL şi sunt sigur că va avea o evoluţie deosebită în viitor.

Mona Luisa Grigore.

După cum ne-a mărturisit chiar domnia sa în nenumărate ocazii posedă o anumită doză de timiditate, ceea ce face ca uneori vocea ei să tremure. Acesta este un mare avantaj pentru că în acest mod reuşeşte să transmită mult mai bine emoţia din textele pe care le creează. Dragii mei, ţin să atrag atenţia asupra acestei autoare pentru că nu sunt mulţi cei care pot vorbi despre toate aspectele vieţii lor cu atâta sinceritate. La această şedinţă ne-a citit din Jurnalul unei zăpăcite anumite capitole ce pe mine m-au emoţionat profund: cele în care descrie ce se întâmpla în sufletului ei atunci când a devenit mamă, când a trebuit să aibă grijă de scânteia de magie căreia tot ea i-a dat naştere, când a trebuit să suporte mofturile şi nepăsarea unui soţ nepregătit pentru a fi tată. În paranteză fie spus nici unul din noi nu este pregătit pentru aşa ceva dar important e să avem bunăvoinţă şi să asigurăm protecţie celor care trăiesc alături de şi prin noi. Nu fac apologia părţii feminine dar lucrarea mi-a întărit convingerea că cele mai frumoase poveşti şi cele mai gingaşe dar şi intense trăiri se găsesc în interiorul unei fetiţe, soţii, mame, bunici. Îţi mulţumim Monica pentru această lecţie de viaţă şi pentru curajul de a te expune în ciuda timidităţii tale.

Cristina Lauric.

Această domnişoară are talente multiple şi chiar am să o întreb într-o zi dacă nu este o povară darul ăsta al ei de a exprima emoţii atât prin desen cât şi prin cuvinte. Ceea ce apreciez eu foarte mult la ea este doza de puritate pe care o regăsesc în toate scrierile cu care ne încântă. În şedinţa de aseară ne-a propus două poezii: Joc acvatic şi Pijama cu inimi roz. Mi-a plăcut în mod deosebit un vers: iubind în tăcere infinitul am atins zările. Actul de creaţie în sine presupune uneori şi existenţa unui turn de fildeş în care să se izoleze artistul dar eu aş vrea să îmi dăruiască mie cheia pentru a o scoate de acolo mai des. Cristina, e mai uşor să arzi împreună cu noi şi să ne laşi să preluăm din vâlvătaia care, altminteri, te va mistui.

Aminah-Brînduşa Tanasă.

Dragii mei, această domnişoară va deveni cât mai curând o autoare de mare succes şi eu rar mă înşel în afirmaţii, ţineţi minte ce vă spun acum. Nu doresc să vorbesc despre ceea ce ne-a citit deoarece a fost un strigăt de deşteptare, un manifest care îndeamnă la bun simţ şi responsabilitate, o lucrare ce poartă în ea efervescenţa unui entuziasm tipic vârstei. Mi-a plăcut modul ei de a vedea lucrurile dar din păcate a alunecat în utopie. Altele sunt în schimb calităţile ei. Eu am urmărit-o foarte atent de când vine la cenaclu şi am găsit în scrierile sale germenii unei evoluţii corecte pe acest tărâm atât de alunecos cum este literatura. Consider că marele ei talent este acela de a crea dialoguri şi de aceea îmi permit pe această cale să o fac atentă la acest aspect. Forţa ei interioară, altruismul şi dorinţa de a scrie au făcut-o să rezoneze cu noi, motiv pentru care o asigurăm de tot respectul şi sprijinul nostru. Mult succes Aminah.

Constantin Horbovanu.

De departe cel mai aplaudat şi aşteptat autor, maestrul epigramelor şi al umorului fin ne-a demonstrat încă o dată ce înseamnă maturitatea, experienţa şi talentul de a pune în cuvinte crâmpeie de viaţă. Ne-a citit câteva întâmplări din viaţa marilor scriitori precum şi texte din ciclul de lucrări Însemnări de trecător. Vă mulţumim maestre pentru modul în care ne învăţaţi să ne comportam, să creăm şi să apreciem umorul de calitate.

Radu Cataranciuc.

Dragii mei, acest domn a fost pentru mine surpriza serii. Eu l-am mai auzit recitând poezii din creaţia proprie şi l-am perceput ca pe un autor care reuşeşte să fie în egală măsură şi cinic şi sensibil de aceea am fost plăcut surprins când ne-a citit două lucrări de proză scurtă. Umorul din aceste creaţii a fost de milioane. În prima lucrare a fost vorba despre momente speciale trăite de autor în perioada în care îşi petrecea vacanţa la ţară iar în a doua despre o emisiune ascultată de acelaşi autor la săteni, târziu în noapte, emisiune numită Ţărani poeţi. Dragii mei, căutaţi proza Muza pe blogul CIL şi veţi râde cu lacrimi. Redevenind serioşi, ţin să remarc talentul deosebit pe care-l posedă: acela de a nara. Prin prisma asta, sfătuiesc autorul, dacă îmi este permis, să încerce mai des proza scurtă pentru că are mari şanse de reuşită. Mulţumim frumos Radu pentru prezenţă, pentru lucrări şi pentru susţinerea pe care ne-o acorzi necondiţionat.

Eu am citit povestirea mea Eli, prima parte, în speranţa că voi găsi motivaţia pentru a mă apuca de continuarea ei. Dacă am găsit-o sau nu, vom vedea împreună în vremurile apropiate sau îndepărtate.

Până atunci să auzim numai de bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *