Week-end cu CIL…

Bun. Voi încerca să fiu scurt în această postare pentru că am o stare melancolică accentuată, stare ce mă bântuie de câteva zile.

Dragii mei, pe această cale, vă mai lansez o invitaţie pentru mâine, 25 August, orele 13, la Biblioteca Judeţeană Suceava, unde se vor desfăşura lucrările Wolf’s Pack în Suceava – ediţia a II-a. În principiu este vorba despre un cenaclu literar. Moderatori vor fi domnul Lucian Oancea şi domnul Mircea Nanu Muntean. Această ediţie este dedicată autorilor locali şi spre marea mea onoare fac parte din aceasta categorie. Voi citi eu şi maestrul George Sauciuc.

Sperăm ca voi, publicul, cei care apreciaţi literatura, să veniţi în număr cât mai mare iar noi, cei care suntem responsabili de astfel de evenimente să vă putem oferi lucrări interesante.

Acestea fiind zise, doresc să punctez şi manifestarea la care am participat astăzi Dialoguri: Valori româneşti ale culturii universale – Sergiu Celibidache.

Această acţiune a fost organizată de CIL în locaţia suceveană La Fierărie. Despre Maestru ne-a vorbit domnul profesor Paul Mustaţă care, în paranteză fie spus, a susţinut o pledoarie în care a pus mult suflet. Am avut materiale video şi audio, atmosfera a fost liniştită, calmă, publicul extrem de atent deoarece Sergiu Celibidache fascinează nu numai prin modul în care a schimbat muzica ci şi prin personalitatea sa. Eu l-am comparat cu Francois Villon şi cei care ştiu câte ceva despre viaţa acestui monstru sacru îmi vor da dreptate.

La final doresc să vă dau un citat:

„Dirijorul nu este neapărat muzician dar el poate să fie şi muzician, un om care face ordine în orchestră, pentru ca instrumentele să cânte deodată, să nu devină nici unul prea strident şi să ia naştere o oarecare funcţie muzicală – asta încă nu înseamnă muzică. Este doar premisa care face posibilă naşterea muzicii”

Muzica nu este, ea devine, muzica trebuie lăsată să ia naştere. Şi ea ia naştere şi se consumă în momentul respectiv, de fiecare dată din nou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *